Autorităţile din Berlin impun noi restricţii pentru persoanele nevaccinate

Începând de luni, Berlinul va interzice persoanelor nevaccinate accesul, în special la restaurantele fără terasă, baruri, săli de sport şi saloane de coafură, măsuri luate în contextul unei creşteri a numărului de cazuri de COVID-19, a decis miercuri guvernul regional, relatează AFP.
AGERPRES - J, 11 nov. 2021, 08:30
Autorităţile din Berlin impun noi restricţii pentru persoanele nevaccinate

În conformitate cu noile reguli impuse, doar persoanele care au fost vaccinate complet şi cele care pot dovedi că s-au vindecat de această boală pot avea acces în spaţii de agrement şi alte locuri.

Această decizie a fost luată ca urmare a ”numărului crescut de cazuri de coronavirus” şi a ”presiunii în creştere asupra unităţilor de terapie intensivă”, a explicat, într-un comunicat, Senatul din Berlin.

Teatrele, muzeele şi evenimentele în aer liber care găzduiesc peste 2.000 de persoane, cum ar fi meciurile de fotbal, nu vor fi accesibile pentru adulţii nevaccinaţi.

Minorii şi adulţii care nu pot fi vaccinaţi împotriva COVID-19 din motive de sănătate nu vor fi afectaţi de aceste noi restricţii, un test negativ fiind suficient pentru aceştia.

Între timp, companiile au fost încurajate să le solicite angajaţilor să lucreze mai mult de acasă şi să limiteze prezenţa la birou la 50% din personal.

Măsurile anunţate de Senatul din Berlin sunt printre cele mai severe luate vreodată în Germania, care a doborât în mod repetat în ultimele zile recordul de noi infecţii zilnice cu coronavirus.

Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), această ţară a înregistrat miercuri aproape 40.000 de noi cazuri, un record absolut

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările GOO GOO, brandul de suc al lui iSilent dezvoltat împreună cu Nexus Gaming și produs sub licență de Natura din Vrancea, proprietarul Ana are, vor ajunge la peste 1 milion de bucăți......
O nouă emisiune de obligaţiuni BCR, la BVB, în valoare de peste un miliard de lei
O nouă emisiune de obligaţiuni BCR, la BVB, în valoare de peste un miliard de lei
Banca Comercială Română (BCR) listează marţi, 14 iulie, o nouă emisiune de obligaţiuni pe Piaţa Reglementată a Bursei ...
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Action, retailerul olandez de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din România. ...
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. Problemele încep de la înregistrările contabile – avocat
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. ...
Demersurile ANAF în privința controalelor pe zona criptomonedelor sunt lăudabile, dar legislația nu este clară, astfel ...