Autostrada A3 Transilvania: Șantierele UMB riscă să intre în conservare, în lipsa finanțării

Două tronsoane din Autostrada Transilvania, pe teritoriul județului Sălaj, sunt la stadiul fizic de aproape 90%, însă lucrările nu vor continua să fie finanțate prin PNRR. Aceste tronsoane nu sunt incluse în Memorandumul aprobat de Guvern, scrie Arena Construcțiilor.
Ion Dobreanu - mar, 14 oct. 2025, 14:17
Autostrada A3 Transilvania: Șantierele UMB riscă să intre în conservare, în lipsa finanțării

Până în momentul de față, Departamentul economic – financiar al CNAIR nu a primit alte documente oficiale cu privire la sursa de finanțare pentru finalizarea lucrărilor loturilor aferente loturilor Nădășelu – Zimbor și Zimbor – Poarta Sălajului, dar nici cu privire la rezilierea contractului de finanțare prin PNRR, scrie sursa citată.

„În eventualitatea unor posibile suspendări ale finanțării proiectelor de infrastructură mare care se află în diferite stadii de execuție, lucrările se vor suspenda, iar șantierele vor intra în conservare”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, citat de Arena Construcțiilor.

Stadiul șantierelor UMB din Autostrada Transilvania

Dintre loturile cuprinse între județul Cluj și Oradea, nici unul nu va putea fi deschis până la finele anului, adaugă sursa citată.

Nădășelu – Zimbor (30 km)

autostrada

Stadiul fizic al acestui sector este de 89,5%. Contractul a fost atribuit companiei Spedition UMB la finele lunii decembrie 2020. Valoarea contractului semnat este de aproape 1,5 miliarde lei fără TVA. Durata contractului cuprindea un an pentru proiectare și doi ani pentru execuție.

Este incertă continuarea implementării acestui contract, din cauza finanțării.

Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km)

Stadiul fizic al acestui sector este de 87,2%.

Contractul a fost semnat pe 1 iulie 2020, tot cu UMB. Valoarea este de 836 milioane lei fără TVA. Durata cuprindea un an pentru proiectare și doi ani pentru construire. Și acest contract avea inițial finanțare prevăzută din PNRR, dar Ministerul nu l-a inclus în memorandumul trimis către Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...