Autostrada A7 Buzău – Focșani: Tronsonul 3 a fost dat în trafic. Moldova, unită de Muntenia prin autostradă

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNIR) a anunțat deschiderea traficului pe tronsonul 3 (36,1 km) al A7 Buzău - Focşani. Astfel, se poate circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri.
Anemona Andone - vin, 20 dec. 2024, 15:10
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Tronsonul 3 a fost dat în trafic. Moldova, unită de Muntenia prin autostradă

„Este realizată prima legătură între Muntenia și Moldova, pe autostradă!”, scrie ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

 

Potrivit lui, cei 36,1 km ai tronsonului Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni se adaugă celorlalte tronsoane deschise tot anul acesta pe secțiinea de autostradă Buzău – Focșani (aproximativ 80 km), construită prin PNRR.

Grindeanu afirmă că este un jalon extrem de important pentru economia Moldovei, care prin infrastructura modernă de transport va putea recupera rapid decalajele față de celelalte regiuni istorice ale României.

Grindeanu mai spune că luni, va fi dat în circulație și primul lot din Autostrada Ploiești – Buzău, cu o lungime de 21 km!
Astfel, până la final de an, românii vor putea utiliza aproximativ 102 km din Autostrada Moldovei (319 km).

Peste 100 km din A7, dați în trafic în 2024

Şi potrivit lui Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, săptămâna viitoare se vor adăuga și cei 21 de km ai lotului Dumbrava – Mizil din prima secțiune a A7 (Ploiești – Buzău).

„La finalul acestui an România va avea peste 1.270 km de drum de mare viteză (autostradă și drum expres), dintre care 102 km deschiși circulației pe A7 (construiți prin PNRR)”, conchide șeful CNAIR.

Amintim că anul acesta au fost dați în trafic peste 40 de kilometri din A7 Buzău – Focșani, construiți de UMB.

Tronsonul Ploiești – Buzău are următorii constructori: asocierea Pizzarotti – Retter (lotul 1 Dumbrava – Mizil), asocierea Coni – Trace (lotul 2 Mizil – Pietroasele) și asocierea Nurol – Makyol (lotul 3 Pietroasele – Buzău). Cele 10 loturi de la Buzău la Pașcani sunt construite de către grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu.

Inaugurarea celor patru loturi din Autostrada Buzău – Focșani, până la finalul anului 2024, are loc în avans față de noile termene contractuale.

Autostrada Buzău – Focșani, termene contractuale pentru finalizarea lucrărilor:

Lotul 1: mai 2025;

Lotul 2: decembrie 2025;

Lotul 3: decembrie 2025;

Lotul 4: mai 2025.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un prim semnal că Berlinul este dispus să discute în mod direct cu banca......
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...