Autostrada Arad-Timişoara nu a fost finalizată nici la termenul din 30 iunie. Lucrările continuă

Autostrada Arad-Timişoara nu a fost finalizată nici la termenul din 30 iunie, care este anunţat pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), existând încă lucrări care impun restricţii de viteză de 60 şi 80 de kilometri la oră pe unele segmente.
Economica.net - lun, 01 iul. 2013, 08:36
Autostrada Arad-Timişoara nu a fost finalizată nici la termenul din 30 iunie. Lucrările continuă

După mai multe amânări, ultimul termen pentru încheierea lucrărilor la autostrada Arad-Timişoara anunţat pe site-ul CNADNR era 30 iunie, însă recepţia drumului nu s-a făcut, iar lucrările continuă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit şefului Poliţiei Autostrăzi Vest, Teodor Tudur, luni, dar şi în următoarea perioadă, se va mai lucra la acostamente, la montarea de parapete şi de balustrade pe viaducte, pe segmentele unde se află echipele de muncitori existând restricţii de viteză de 60 şi 80 de kilometri la oră.

„Totuşi, trebuie menţionat că nu se mai lucrează la partea carosabilă, lucrările de asfaltare care au avut loc recent fiind încheiate”, a spus Tudur.

Conform sursei citate, CNADNR şi constructorul vor stabili data recepţiei lucrărilor.

Surse din cadrul consorţiului care execută lucrările afirmă însă că 30 iunie era o dată estimată de constructor şi comunicată CNADNR, iar recepţia ar putea avea loc abia în luna noiembrie.

Lucrările la autostrada dintre Arad şi Timişoara au început în 2009, iar termenul de finalizare era de 24 de luni, însă în decembrie 2009 ea a fost deschisă traficului fără ca şantierul să fie închis.

De la deschiderea circulaţiei, pe autostradă au avut loc de mai multe ori reparaţii, în paralel cu lucrările prevăzute în proiect. Asfaltul a fost reparat în toamna anului trecut, după ce s-a ondulat de la traficul greu sau au apărut probleme la îmbinările de la poduri.

Reprezentanţii Regionalei Timişoara a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale afirmaseră atunci că asfaltul s-a surpat la îmbinările unor podeţe din cauza infiltraţiilor de apă pentru că autostrada nu a fost finalizată şi nu există încă pe toată lungimea drumului şanţuri de scurgere laterale.

De asemenea, în aprilie, viaductul care leagă, peste autostradă, localităţile Şagu şi Hunedoara Timişană a intrat în reparaţii după ce au apărut crăpături mari în asfalt, pe o lungime de o sută de metri. Viaductul fusese construit în toamna anului trecut, dar o latură a terasamentului s-a lăsat, astfel că asfaltul a crăpat pe mijlocul rampei de urcare.

În ultimele săptămâni, partea carosabilă a fost refăcută din nou, pentru că stratul de asfalt de la suprafaţă a început să se deterioreze.

Autostrada are o lungime de 32,25 de kilometri şi face parte din coridorul IV Pan-european. Valoarea lucrărilor la acest tronson este de 482,8 milioane de lei, echivalentul a 135,43 de milioane de euro.

Lucrările sunt executate de consorţiul FCC Construccion şi Astaldi.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...