Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum – fost ministru al Transporturilor

24 09. 2026
a3 brasov fagaras cuib

Redăm mai jos anunțul fostului ministru al Transporturilor despre Autostrada Brașov – Făgăraș:

Veste bună că azi s-a aprobat în sfârșit în guvern Autostrada Brașov-Făgaraș. În 2021, am găsit investiția asta abandonată.

Fusese un sector teoretic al Autostrăzii Transilvania/Bechtel și de 15 ani nimeni nu mai mișcase nimic. Am scos la licitație studiu și proiect tehnic, iar etapa de astăzi anunțată de Radu Miruţă este finalul a ceea ce am început atunci.

În vreo 2 ani o să fie gata autostrada Sibiu – Făgăraș care acum e în execuție. Practic dacă s-ar face și Brașov – Făgăraș, aprobat astăzi de guvern, Brașovul ar fi legat de rețeaua europeană de autostrăzi.

Două observații aici:

1) parcă e blestemat Brașovul – într-o lume românească în care investițiile publice se fac după cum trage fiecare baron, Brașovul a avut cei mai slabi politicieni și n-are legătură nici spre București (și se putea începe măcar cu sectoarele Râșnov – Predeal sau Azuga – Sinaia), nici spre Moldova, nici spre Sibiu și Europa.

2) proiectul Brașov – Făgăraș e comparativ mai important ca multe altele care s-au licitat sau contractat și pe care încă n-au început lucrările, dar care fac parte din imensul stoc de proiecte de la MTI. Când zic mai important, vorbim de cifre de trafic, de rol de tranzit și conectare de centre economice.

Din păcate, politicienii de după 2021 au refuzat să-și mai joace rolul de „adult” și să comunice că resursele sunt limitate și că e nevoie de prioritizare și să începem cu proiectele cu raport beneficiu-cost maxim.

Eu sunt primul care să susțin autostrăzile, așa am ajuns să mă implic în viața publică. Și îmi doresc o rețea care să ajungă la 3000 km minim în România și să ne și ocupăm să o întreținem.

Dar până ajungem acolo, e important să prioritizăm rațional proiectele.

Despre Autostrada Brașov – Făgăraș a scris joi și secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma, care adaugă că urmează lansarea licitației pentru lucrările de construcție.

Autostrada va avea 49,3 kilometri și va lega Brașovul de Făgăraș. De acolo, acest coridor de mare viteză către Sibiu și mai departe spre vestul țării și al Europei este deja în construcție.

Pe traseu vor fi construite:

  •  3 noduri rutiere – Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia;
  • 49 de poduri, pasaje și viaducte;
  • 3 galerii acoperite de tip „cut and cover”, cu aproximativ 800 de metri în total, care vor avea și rol de ecoducte;
  •  un spațiu de servicii;
  • o parcare de scurtă durată;
  • un Centru de Întreținere și Coordonare.

CITEȘTE ȘI: