Autostrada Bucureşti-Alexandria, pe masa Guvernului. A fost dată liberalilor

Ministrul Transporturilor, deţinut de liberali, este mandatat de Guvern să se ocupe de construcţia unei autostrăzi Bucureşti-Alexandria. Până acum, de toate proiectele pentru construcţia autostrăzilor se ocupa instituţia condusă de pesedistul Dan Şova.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 13:00
Autostrada Bucureşti-Alexandria, pe masa Guvernului. A fost dată liberalilor

Autostrada care ar urma să lege capitala ţării de capitala judeţului Teleorman urmează să fie făcută în sistem de parteneriat public-privat, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern. Deşi de construcţia de autostrăzi se ocupă Compania Naţională de Autostrăzi (CNADNR), din subordinea ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură, pesedistul Dan Şova, de acest proiect se va ocupa Ministerul Transporturilor, condus de liberalul Relu Fenechiu.

În acest sens, CNADNR va pune la dispoziţia Ministerului Transporturilor toată documentaţia tehnică realizată până acum pentru acest proiect, în termen de trei zile de la momentul în care proiectul va fi adoptat de Guvern, potrivit proiectului.

Bucureşti-Alexandria este parte a unei viitoare „Autostrăzi a Sudului”, care să lege Capitala de vestul ţării, prin Alexandria, Slatina, Craiova şi Turnu Severin. A fost comandat deja un studiu de prefezabilitate, cu mai multe variante de traseu.

În cazul în care proiectul va avansa, el va dubla un alt proiect existent la nivelul Companiei de Autostrăzi, condusă de Şova: o autostradă sau drum expres Craiova-Piteşti, de 120 km, şosea construită tot în sistem de partaneriat public-privat, care să lege astfel Craiova de Capitală, dar pe traseul autostrăzii A1. Acest proiect a fost deja scos la licitaţie, costul estimat al lucrărilor fiind de circa 1,6 miliarde de euro.

 

VEZI AICI PROIECTUL 

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...