Autostrada București – Brașov: Studiul de fezabilitate pentru sectorul Cristian – Codlea, avizat de CNAIR

Un nou sector din Autostrada București - Brașov (A3) intră în linie dreaptă, a anunțat joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Mai exact, este vorba de sectorul Cristian - Codlea (5,18 km), pentru care se estima lansarea la licitație încă de anul trecut.
Anemona Andone - J, 29 feb. 2024, 15:52
Autostrada București - Brașov: Studiul de fezabilitate pentru sectorul Cristian - Codlea, avizat de CNAIR

„Am avizat, astăzi, în CTE (Consiliul Tehnico – Economic) al CNAIR, Studiul de Fezabilitate pentru sectorul de autostradă Cristian – Codlea (Ghimbav). Acest nou sector de autostradă (5,18 km) se va adăuga sectorului Rașnov – Cristian (deja în circulație) și va fi construit pe teritoriul administrativ al județului Brașov”, a anunțat joi șeful CNAIR.

Potrivit lui, pe traseu vor fi construite:
– 1 pod peste râul Bârsa,
– 1 pasaj peste autostradă, pe DJ 112B,
– 2 pasaje pe bretelele nodurilor Cristian și Codlea,
– 2 noduri rutiere: Nod Cristian (km 107+740) la intersecția autostrăzii existente Râșnov – Cristian cu DN 73G și Nod Codlea (km 111+544) la intersecția autostrăzii cu DN 1 (unde se va amenaja un sens giratoriu).

Valoarea totală estimată a sectorului de autostradă Cristian – Codlea este de 743,52 milioane de lei (fără TVA), sumă asigurată din Programul Transport (PT) 2021 – 2027.

„După aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern, urmeză realizarea Proiectului Tehnic și execuția lucrărilor”, a mai spus directorul general al CNAIR.

Sectorul Cristian – Codlea din cadrul Autostrăzii Ploiești – Brașov nu a mai fost lansat la licitație pentru execuție în 2023 din cauză că proiectantul Consitrans nu a livrat documentația promisă, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CNAIR la începutul anului. Mai mult, din cauza întârzierilor și de pe sectorul Ploiești – Comarnic, prestatorul urma să fie penalizat, ne-au mai spus atunci oficialii de la Drumuri.

Contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al Autostrăzii Ploiești – Brașov a fost demarat în 2021, iar data finalizării proiectării era inițial 11 septembrie 2024. Noul termen de finalizare este 7 ianuarie 2026, conform actului adițional nr. 4.

Prima secțiune, Cristian – Codlea, din Autostrada Ploiești – Brașov urma să fie lansată la licitație pentru construcție în toamna anului trecut, anunța în august Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

FOTO: Autostrada București – Brașov, sector Cristian – Codlea (sursa: Facebook Cristian Pistol)

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Sorin Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, preşedintele social-democraţilor Sorin Grindeanu, transmite Agerpres....
Grindeanu insistă pentru o coaliție cu liberalii: Participarea PNL la guvernare e decizia corectă pentru România
Grindeanu insistă pentru o coaliție cu liberalii: Participarea PNL la guvernare e decizia corectă pentru România
Sorin Grindeanu a făcut apel la asumare din partea premierului interimar Ilie Bolojan, subliniind că  măsurile adoptate ...
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează asupra unei crize de rafinare
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează ...
Cotațiile internaționale ale produselor petroliere au reacționat prompt după ce președintele american Donald Trump și ...
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW pregătește lansarea modelului electric iX4, un SUV cu siluetă de coupé construit pe arhitectura Neue Klasse. Oferta ...