FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Un nou nod rutier a fost aprobat luni de Ministerul Transporturilor

07 09. 2026
a0 nod bacu2

Redăm mai jos anunțul secretarului de stat privind noul nod pe A0:

Mai puțin timp în trafic pentru mii de oameni din Dragomirești, Bâcu și localitățile din jur. Acesta este obiectivul concret al noului nod rutier pe A0 în nord-vestul capitalei, pe care l-am aprobat astăzi la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Vom construi acest nod pe Autostrada A0, la Bâcu, la intersecția cu DJ 601A Bâcu – Dragomirești Deal.

Pentru oamenii din zonă, înseamnă o legătură directă cu A0 și, de aici, cu întreaga rețea de drumuri care converg spre București și spre întreaga țară.

Mai puțin timp pierdut dimineața în trafic, în drum spre serviciu sau spre școală. Și mai puțin trafic greu prin aceste localități și pe drumurile județene și locale.

Astăzi, mii de oameni din Dragomirești, Bâcu și localitățile din jur sunt nevoiți să suporte zilnic un trafic aglomerat. În același timp, în această zonă s-au dezvoltat numeroase depozite și centre logistice, ceea ce înseamnă și un volum important de trafic greu.
Noul nod va schimba această situație.

Soluția aprobată prevede o structură giratorie sub pasajul A0 și bretelele necesare pentru conectarea directă a DJ 601A la autostradă. Camioanele care merg către zonele logistice vor putea ajunge mult mai rapid la A0, fără să mai traverseze inutil localitățile.

Este o investiție estimată la aproximativ 22 milioane de lei, care va fi scoasă la licitație în cel mai scurt timp de către compania de drumuri.

A0 trebuie să însemne mai mult decât o autostradă care ocolește Bucureștiul. Trebuie să rezolve problemele reale de trafic ale oamenilor care locuiesc și muncesc în jurul capitalei.

Iar nodul de la Bâcu este exact un astfel de proiect: o investiție concretă, pentru o problemă concretă, care poate însemna mai puține minute pierdute în trafic în fiecare zi pentru mii de oameni.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a aprobat la finalul lunii iulie studiul de fezabilitate pentru amenajarea unui nou sens giratoriu la Bâcu, care va asigura legătura între A0 și un drum județean, a anunțat atunci Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Reprezentanții CNAIR au explicat că la Bâcu era un nod provizoriu, care ar fi trebuit sa fie demolat, dar între timp s-a constatat că este necesar pentru zona respectivă. „Ca atare, îl facem permanent, dar cu o configurație optimizată”, au adăugat cei de la CNAIR.