VIDEO Autostrada Bucureștiului: În curând se va putea circula pe A0 între A3 și A2 – șeful CNAIR

09 10. 2026
a0

Redăm mai jos mesajul șefului CNAIR despre marea inaugurare de pe Autostrada Bucureștiului A0:

În scurt timp se va circula pe încă 13 km ai A0 Nord, între Glina și Afumați!

Lucrările pe Lotul 3 al A0 Nord (Afumați – Pantelimon) au ajuns la un stadiu fizic de 98,35%, iar, dacă ritmul actual se menține, circulația va fi deschisă până la finalul acestei luni.

Antreprenorul chinez (China Civil Engineering Construction Corporation), a cărui mobilizare a crescut față de vară, execută acum lucrări la structuri, așternerea asfaltului, amenajarea spațiilor de servicii și instalarea sistemelor ITS, cu 123 de utilaje și peste 200 de muncitori și operatori.

Contractul, în valoare de 397,99 milioane de lei (fără TVA), este finanțat din fonduri europene nerambursabile (Programul Transport 2021-2027).

În momentul în care lotul 3 va fi finalizat, se va putea deschide circulația și pe lotul 4 (Pantelimon – Glina), care a fost deja recepționat.

Astfel, semi-inelul nordic al Centurii Capitalei va asigura conexiunea continuă între A3 (București – Ploiești) și A2 (București – Constanța).

La începutul lunii octombrie, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu estima că singurul tronson de autostradă din România construit de o companie din China urma să fie dat în trafic pe 20 octombrie.

Autostrada Bucureștiului A0 lot 3 Nord Afumați – Pantelimon

Antreprenor: CHINA CIVIL ENGINEERING CONSTRUCTION CORPORATION LTDS
Lungime: 8,6 km;
Data semnare contract: 4.04.2023
Durată contract: 12 luni proiectare, 18 luni execuție;
Valoare contract: 397,99 de milioane de lei, fără TVA;
Sursa de finanțare: fonduri europene nerambursabile.