Autostrada Bucureștiului A0: Aktor a ajuns la un stadiu de 87% pe lotul 3 Sud, care trebuie finalizat cel târziu în mai – oficial Transporturi

11 02. 2025
aktor a0 scrio

87% pe lotul 3 al A0 Sud

„Prima prioritate după ce m-am întors din delegația pe care am condus-o în Republica Moldova timp de câteva zile în scopul coordonării Grupului de Lucru dintre România și Republica Moldovain domeniul transporturilor, a fost să fac o vizită neanunțată pe șantierul 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝟯 𝗦𝘂𝗱 al 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀𝘁𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗔𝟬, pentru a verifica evoluția acestuia”, a transmis oficialul de la Transporturi.

Potrivit lui, stadiul lucrărilor pe acest lot din A0 este următorul:

– Pasajul pe DC125 peste autostradă (Țegheş):
au fost finalizate radierele, elevațiile, riglele si bancheta dinspre Domnesti.
este in lucru bancheta dinspre Țegheș
grinzile sunt executate și urmează sa fie aduse in santier pentru montaj
a început realizarea rampelor de acces

– Pasajul pe autostradă peste CF Bucureşti – Craiova (Domnești) -> a fost finalizată structura, continuă lucrările de montare parapeți, iluminat public și se pregătește stratul suport pentru hidroizolație;

– Podurile pe autostradă peste râul Sabar, respectiv râul Ciorogârla -> continuă lucrările de montare a parapeților și de regularizare albie;

– Pasajul pe autostradă peste DJ601 (Ciorogârla) -> se pregătesc suprafețele și amorsa pentru stratul suport pe hidroizolație de pe calea 1;

– Pasajul pe DC126 peste autostradă (Clinceni) -> se execută lucrări pregătitoare în vederea montării parapetului de siguranță;

– Pasajul pe DC158 peste autostradă (Dârvari) -> au fost montate toate grinzile și armarea plăcii de suprabetonare a fost finalizată;

– Pasajul pe DJ602 peste autostradă (Ciorogârla) -> au fost finalizate lucrările de montare a parapetului de siguranță și se lucrează la apeductul Ogrezeni;

– Apeductul Bragadiru -> au fost finalizate infrastructurile, podețul, montarea grinzilor și se lucrează la armarea plăcii de suprabetonare, dar și la umpluturile la corpul autostrăzii în spatele Culeei C2;

– Continuă profilările de taluz și așternere pământ vegetal atât pe corpul autostrăzii, cât și pe rampele pasajelor peste Autostrada A0;

– Continuă montarea parapeților metalici și panourilor fonoabsorbante pe autostradă;

– Continuă execuția rigolei de acostament pe autostradă între km 85+800 – 86+200 pe ambele părți;

– Continuă lucrările la infrastructura pentru ITS, Iluminat public;

– Continuă execuția fundațiilor aferente elementelor de semnalizare verticală.

– Continuă așternerea mixturilor asfaltice;

„De la reluarea lucrărilor, după sărbători, lucrările au decurs mai bine fata de anul trecut iar in acest santier gradul de execuție este de 87%. Am discutat cu reprezentanții constructorului pe fiecare categorie de lucrări rămase de executat și le-am solicitat sa mențină mobilizarea pe anumite zone și să o crească în alte zone(montare parapet, iluminat, gard de protecție, strat de uzura) astfel încât maximum la sfârșitul lunii Mai să dăm în trafic acest lot”, a conchis Scrioșteanu.

Luna trecută, construstructorul elen Aktor anunța că face pași semnificativi către finalizarea segmentului de autostradă A0 Sud Lot 3, cu o lungime de 18 km. Potrivit reprezentanților Aktor, proiectul se afla în grafic pentru a respecta termenul de finalizare și deschiderea traficului din aprilie 2025.