VIDEO Autostrada Bucureștiului A0. Cum evoluează lucrările UMB la cel mai mic și dificil lot, care ar putea fi gata în 2025

12 04. 2025
a0 umb1

 

„Autostrada A0 Nord lot 4 DN3 Cernica – A2 | Stadiu lucrari 09.04.2025”, este titlul postării lui Răducu Popa cu imagini de pe șantierul UMB.

Atât pasionații de infrastructură, cât și oficialii de la Transporturi estimează că lucrările la acest lot din A0 ar putea fi terminate în 2025.

Cel mai mic, dar cel mai dificil lot din A0

a0

„Având în vedere mobilizarea antreprenorului, acest lot va fi dat in trafic pana la sfârșitul acestui an, înainte de termenul contractual. De altfel, acesta face parte din pachetul de lucrări cu dare in trafic toamnă/iarnă 2025”, preconiza la începutul anului secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Lotul 4 Nord este cel care face joncțiunea cu Autostrada București – Constanța A2 prin nodul rutier de la A0 x A2, iar termenul de finalizare contractual este primăvara anului 2026, a subliniat secretarul de stat.

În primăvara anului trecut, Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a emis Acordul de Mediu care cuprinde și restul lucrărilor afectate acum de ariile protejate, precum pasajul peste autostradă DJ301 și podul peste Lacul Cernica, a anunțat atunci secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

În august 2020, a fost semnat contractul „proiectare și execuție Autostrada de Centură București km 0+000-km 100+900, sector centura nord km 0+000-km 52+770, lot 4 km 47+600 – km 52+070”, cu ofertantul declarat câștigător, asocierea Sa & Pe Construct (lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade.

A0 Nord lot 4

Valoarea contractului, la semnare: 312,63 de milioane de lei fără TVA.
Lungime: 4,47 km
Sursa de finanțare: fonduri europene nerambursabile

FOTO – VIDEO: A0 Nord, lot 4, constructor – UMB (sursa: YouTube RăducuPDrum)