Autostrada Bucureștiului A0: În 10 zile se finalizează partea sudică – Grindeanu

Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, estimează că în 10 zile vor fi finalizate lucrările la lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0. Aceasta este una dintre cele mai așteptate inaugurări de autostradă din România.
Anemona Andone - mie, 11 iun. 2025, 11:19
Autostrada Bucureștiului A0: În 10 zile se finalizează partea sudică - Grindeanu

 

„În vreo 10 zile se finalizează și A0 partea sudică”, spune șeful Transporturilor, aflat pe secțiunea A1 Pitești – Curtea de Argeș, ce urmează să fie dată integral în trafic miercuri.

Pe 31 mai, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că a început pre-recepția și testarea iluminatului public pe încă un lot din Autostrada Bucureștiului A0. Mai exact, era vorba despre lotul construit de Aktor, despre care se spusese recent că urma să fie dat în trafic pe 15 iunie, dar termenul este împins către finalul lunii iunie.

a0

Luna trecută, Grindeanu anunța că recepția lucrărilor la lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0 urma să înceapă pe 31 mai.

„Sunt extrem de importanți pentru bucureșteni acești 17 kilometri. Sunt extrem de importanți pentru cei care vin dinspre Pitești pe A1 și nu vor mai intra în București, vor ocoli la regim de autostradă Bucureștiul, mergând spre Constanța”, sublinia Grindeanu.

Pe data de 15 iunie (2025) se va deschide circulația și pe cei 18 km ai lot 3 al A0 Sud, transmitea la rândul său Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.

Potrivit lui, constructorul grec (Aktor) a dat asigurări că pe data de 31 mai va solicita începerea procedurilor de recepție.

„Din momententul deschiderii acestui lot se va putea circula pe intregul semi inel sudic al A0 pe o distanță de 51,19 km”, precizează Pistol.

Vom circula pe cei aproape 18 kilometri ai lotului 3 al Autostrăzii A0 Sud dintre A1 și DN6 cel mai devreme la final de mai, în scenariul optimist, după șase ani de contract, estima și Asociația Pro Infrastructură (API).

Autostrada Bucureștiului A0, lot 3 Sud, Bragadiru – Joița

Antreprenor: ASOCIEREA AKTOR TECHNICAL SOCIETE ANONYME (AKTOR S.A.) – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L.
Lungime: 17,965 km;
Valoare contract: 853,422 de milioane de lei fără TVA.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au anunţat nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei
SUA au anunţat nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei
Statele Unite au anunţat joi o nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei, vizând în special nouă entităţi, printre care Ministerul Construcţiilor, şi îşi menţin presiunea maximă asupra......
Legea salarizării bugetarilor, ultima variantă. Ce spune ministrul Pîslaru
Legea salarizării bugetarilor, ultima variantă. Ce spune ministrul Pîslaru
Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă, joi seară, că a urmărit trei principii esenţiale în elaborarea ...
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat joi că alegerile legislative anticipate ar urma să aibă loc în octombrie, ...
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. A treia firma a crescut masiv într-un an
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. ...
Cântăreţul Mario Gălăţanu (27 de ani), alias Mario Fresh, deţine integral două firme cu profil muzical (activităţi ...