Autostrada Bucureștiului A0: Constructorul Aktor anunță că se apropie de pragul de 70% execuție pe lotul 3 Sud

Constructorul grec Aktor a anunțat că a avansat cu lucrările pe șantierul viitoarei Autostrăzi Sud București A0 Sud Lot 3 în ultima lună, apropiindu-se de pragul de 70% stadiu fizic de execuție. Reprezentanții companiei mențin promisiunea de a da în trafic acest lot în septembrie 2024.
Ion Dobreanu - lun, 03 iun. 2024, 14:00
Autostrada Bucureștiului A0: Constructorul Aktor anunță că se apropie de pragul de 70% execuție pe lotul 3 Sud

Segmentul A0 Sud Lot 3 are o lungime totală de 18 km, din care 15,465 km fac parte din zona sudică, iar 2,5 km din zona nordică, despărțite de autostrada A1 spre Pitești.

Pe lângă pasajul de peste A1, din zona Ciorogârla, Aktor mai realizează pe acest segment alte 4 poduri, 6 pasaje (overpass-uri), 46 de podețe, două parcări temporare și două spații de servicii.

Șeful Aktor: Vom fi gata la începutul lui septembrie

„Am asigurat personal Guvernul României că vom fi gata până la sfârșitul lunii august, începutul lui septembrie”, a declarat recent Alexandros Exarchou, Vicepreședinte al Consiliului de Administrație și CEO al Grupului Intrakat, din care face parte constructorul Aktor SA.

Concret, echipa de constructori de la AKTOR a finalizat montarea tronsonului central al nodului rutier peste autostrada A1 de lângă Ciorogârla, care va cântări peste 540 de tone și va necesita 5 tone de vopsea de protecție, la finalizare.

aktor

Trecerea peste calea ferată București – Craiova este parțial finalizată, tablierul metalic este montat pe toate trei deschiderile și se fac lucrări premergătoare în vederea pregătirii condițiilor optime de sudură tronsoane, antretoaze și montaj panouri solidarizare tabliere metalice. ⁠La podul CFR se vor monta ultimele grinzi prefabricate din beton în luna Iulie. Gradual cu montarea grinzilor se vor monta predale și turna plăcile de suprabetonare astfel încât la jumătatea lunii August să fie pusă în operă și calea pe pasaj.

Constructorul a progresat și în alte puncte cheie ale segmentului: pasajul peste DJ601 la km 98+272 (Ciorogârla), podul peste râul Ciorogârla la km 99+932 (Ciorogârla), pasajul DC 126 peste autostradă la km 86+791 (Clinceni), și alte patru astfel de pasaje peste drumuri județene sau elemente de infrastructură de utilități (conducta gaz, magistrale de fibră optică pentru telecomunicații). ⁠

Cele 11 structuri (poduri și overpass-uri) sunt realizate în proporție de 70%.

Pe lângă elementele menționate mai sus, în prezent, AKTOR a început o serie de lucrări, pe care se va concentra, în paralel, în următoarea perioadă:
• Stratul de BSC este realizat în proporție de 60%. Vor continua lucrările pentru așternerea balastului stabilizat.
• ⁠Constructorul a turnat deja aproximativ 20.000 tone de asfalt, din totalul de 125.000 de tone, și va continua turnarea în ritm susținut.
• De asemenea, Aktor a început lucrările pentru iluminat și ITS (Intelligent Transportation Systems), adică instalarea unor sisteme tehnologice care au scopul de a îmbunătăți siguranța, eficiența și gestionarea traficului, precum: sisteme de monitorizare a traficului, sisteme de informare pentru șoferi, sisteme de alertă și gestionare pentru incidente, etc. La sfârșitul lunii Iunie vor începe lucrările montaj pentru gardurile de siguranță, panourile fonoabsorbante și fundațiile pentru ITS și marcaje verticale.

Puteți urmări aici progresul de la jumătatea lunii mai 2024.

 

Pe lângă tronsonul A0 Sud București Lotul 3, al cărui termen limită este începutul lunii septembrie, Aktor lucrează non-stop la finalizarea viitoarei linii de cale ferată Braşov – Simeria, parte a Coridorului Rin – Dunăre, tronsonul Braşov – Sighișoara, subsecțiunea 2: Apața – Cața, care implică săparea celor mai lungi tuneluri gemene din sistemul feroviar al României.

AktorConstruction este membru al Grupului Intrakat, lider în industrie în sectoarele Greciei construcții, infrastructură, concesiuni/parteneriate public-private (PPP), surse regenerabile de energie (SRE), stocare de energie, dezvoltare imobiliară, proiecte de mediu și tehnologii digitale, cu o prezență semnificativă în Europa de Sud-Est, listată la Bursa de Valori din Atena din 2001.

Te-ar mai putea interesa și
Decizii importante la şedinţa CGMB. Creşte tariful pentru apă în Bucureşti, Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare pentru copii, femei gravide, copii şi adulţi cu handicap
Decizii importante la şedinţa CGMB. Creşte tariful pentru apă în Bucureşti, Primăria Capitalei ar putea suspenda sau ...
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă vineri, de la ora 9:00, iar printre proiectele pe care urmează să le dezbată se numără majorarea tarifului pentru apă, dar şi......
România va continua să livreze energie electrică Republicii Moldova, spune Nicușor Dan
România va continua să livreze energie electrică Republicii Moldova, spune Nicușor Dan
Preşedintele Nicuşor Dan dă asigurări că România va continua să sprijine Republica Moldova cu energie electrică, ...
SUA vor trimite un nou portavion în Orientul Mijlociu în următoarele săptămâni (presă)
SUA vor trimite un nou portavion în Orientul Mijlociu în următoarele săptămâni (presă)
Statele Unite pregătesc desfăşurarea unui nou portavion în Orientul Mijlociu "în următoarele săptămâni" pentru a ...
Guvern nou pentru România. Președintele Nicușor Dan anunţă că la 1 septembrie vor fi noi consultări cu partidele privind desemnarea noului premier
Guvern nou pentru România. Președintele Nicușor Dan anunţă că la 1 septembrie vor fi noi consultări cu partidele privind ...
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii septembrie va organiza o nouă rundă de consultări cu partidele ...