Autostrada Bucureștiului: Prima grindă din 560 de pe lotul 3 Sud a fost montată miercuri – Scrioșteanu VIDEO

07 02. 2024
prima grinda a0 sud lot3

„Cu o grindă nu se face primăvară, dar cu mai multe, ar putea”, a transmis oficialul din Transporturi pe pagina proprie de Facebook.

Acesta a menționat că prima grindă a fost montată pe podul peste râul Ciorogârla.

„Sper ca acest lucru să reprezinte începutul unei perioade în care mobilizarea antreprenorului în șantier să fie la capacitate sporită, în așa fel încât până la maximum sfârșitul anului, să putem circula și pe acest lot, având astfel inchis inelul de sud al Centurii Bucureștiului la nivel de autostradă”, a mai spus Scrioșteanu.

 

În urmă cu două zile, același oficial de la Transporturi anunța că mobilizarea constructorului Aktor pe lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului (A0) este sub angajamentul promis și sub așteptări, dar că încă mai sunt șanse să fie finalizat în 2024.

Scrioșteanu a reluat mesajul că, practic, lotul 3 A0 Sud este cel mai important lot de autostradă care trebuie dat în trafic în 2024.

Lotul 3 al A0 Sud leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1, în zona localităților Ciorogârla – Dragomirești Vale (inclusiv nodul rutier dintre A0 și A1) și are o lungime de 18 km.

Stadiul fizic al lucrărilor pe acest lot ajunsese la 58,40%, conform celor mai recente date publice ale CNAIR.

FOTO – VIDEO: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu