VIDEO Autostrada Buzău – Focșani: Cel mai lung pod al A7 a intrat în teste. UMB va solicita recepția săptămâna viitoare

Au început testele de siguranță la podul peste râul Buzău, parte din Autostrada Moldovei (A7), informează vineri secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
Anemona Andone - vin, 20 iun. 2025, 17:49
VIDEO Autostrada Buzău - Focșani: Cel mai lung pod al A7 a intrat în teste. UMB va solicita recepția săptămâna viitoare

 

„În cursul acestei dimineți au început testele statice și dinamice la podul de autostradă peste râul Buzău, necesare înaintea etapei de recepție a podului și a tronsonului de autostradă aferent Lotului 1 din Autostrada Moldovei, Buzău–Focșani”, menționează oficialul de la Transporturi.

a7

Potrivit lui, testele statice presupun utilizarea a 8 camioane încărcate, fiecare cu o greutate de 40 de tone, însumând 320 de tone. Pe parcursul întregii zile se vor realiza 6 măsurători, camioanele fiind poziționate în diferite puncte ale podului, dispuse pe 2 sau 4 rânduri, explică Scrioșteanu.

a7

Acesta detaliază că, în cadrul testelor dinamice, se vor efectua mai multe măsurători în timp ce acele 8 camioane se vor deplasa la cinci viteze diferite.

„Săptămâna viitoare, antreprenorul urmează să solicite recepția la terminarea lucrărilor, iar până la sfârșitul lunii este preconizată deschiderea circulației pe cel mai lung pod de pe traseul autostrăzii A7, în lungime de 1360 de metri. Acesta traversează râul Buzău, la est de municipiul Buzău, și face parte din lotul 1 al tronsonului Buzău – Focșani, de 4,6 km”, mai spune Scrioșteanu.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a transmis de asemenea imagini cu testele de siguranță efectuate la podul peste râul Buzău.

 

Podul peste râul Buzău (1,36 km), construit pe tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii, va fi unul dintre cele mai lungi din țară.

Ordinul de începere pentru lotul 1 Buzău – Vadu Pașii al A7 Buzău – Focșani a fost emis în decembrie 2022.

A7 Buzău – Focșani, tronson 1 Buzău – Vadu Pașii

Lungime: 4,6 km;
Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL;
Durată contract: 20 de luni (execuție);
Valoare contract: 689,285,996 de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Național De Redresare Și Reziliență (PNRR);
Ordin de începere: 05.12.2022;

Te-ar mai putea interesa și
Maia Sandu anunţă „curăţenie generală” în instituțiile publice din Republica Moldova
Maia Sandu anunţă „curăţenie generală” în instituțiile publice din Republica Moldova
Recentele cazuri de abuzuri semnalate în instituţiile publice au afectat încrederea cetăţenilor, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu,......
Furtună România – DEER anunţă că 27.283 de consumatori din 65 de localităţi erau fără energie electrică, miercuri, la ora 10
Furtună România – DEER anunţă că 27.283 de consumatori din 65 de localităţi erau fără energie electrică, ...
Un număr de 27.283 de consumatori din 65 de localităţi din aria de operare a societăţii Distribuţie Energie Electrică ...
Cum se pregăteşte Irlanda pentru preluarea preşedinţiei UE
Cum se pregăteşte Irlanda pentru preluarea preşedinţiei UE
Irlanda preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene (UE) în perioada 1 iulie - 31 decembrie, cu o agendă ...
Trump a obţinut 1,2 miliarde de dolari din criptomonede, în 2025
Trump a obţinut 1,2 miliarde de dolari din criptomonede, în 2025
Oficiul pentru Etica Guvernamentală (OGE) din Statele Unite a publicat marţi documente din care reiese că preşedintele ...