Autostrada Comarnic – Brașov, versiunea 2020: centura Comarnic cu descărcare în DN1, licitație revizuire studiu, tuneluri sau viaducte în PPP

Noul plan al autorităților privind Autostrada Comarnic - Brașov include lansarea la licitație a centurii Comarnic, în regim de autostradă cu descărcare în DN1, licitație pentru revizuirea studiului de fezabilitate pe secțiunea Comarnic - Râșnov, urmând ca părțile cele mai dificile, tuneluri sau viaducte, să fie realizate prin parteneriat public - privat (PPP). 
Economica.net - mie, 29 apr. 2020, 11:05
Autostrada Comarnic - Brașov, versiunea 2020: centura Comarnic cu descărcare în DN1, licitație revizuire studiu, tuneluri sau viaducte în PPP

„Comarnic-Brașov este autostrada cea mai așteptată de publicul român. Vrem să lucrăm cu bănci internaționale (finanțare), iar pentru anumite pasaje cu fonduri europene. Suntem în negocieri pentru un împrumut”, a declarat Mariana Ioniță, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) într-un interviu pentru Hotnews.

Potrivit acesteia, CNAIR va lansa licitație pentru proiectarea și execuția centurii Comarnic, care va fi autostradă cu descărcare în DN1.

„Pentru restul de la Comarnic la Râșnov suntem obligați să facem achiziție publică pentru reviziuire studiu de fezabilitate și proiect tehnic. Acolo va fi un FIDIC Roșu”, a adăugat Mariana Ioniță, conform sursei citate.

Autostrada din Valea Prahovei urmează să fie realizată în baza unui blending de finanțare, împrumuturi, fonduri europene + buget de stat, iar tunelurile sau viaductele ar putea fi făcute în PPP, potrivit șefei CNAIR.

Licitația lansată în 2018 pentru realizarea prin PPP a Autostrăzii Ploiești – Comarnic – Brașov a fost anulată în această primăvară, după ce Executivul PNL a decis transferarea proiectului de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză la Ministerul Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Criză la o mare fabrică românească. Sindicatul IAR Ghimbav protestează împotriva creşterii de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie
Criză la o mare fabrică românească. Sindicatul IAR Ghimbav protestează împotriva creşterii de peste patru ori a indemnizaţiilor ...
Sindicatul IAR Ghimbav protesteză, luni, în semn de nemulţumire faţă de creşterea de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA), în condiţiile în care......
VIDEO Autostrada Bucureștiului: A fost deschis pasajul DN3 peste A0. Săptămâna viitoare urmează cei 13 kilometri de la Glina la Afumați
VIDEO Autostrada Bucureștiului: A fost deschis pasajul DN3 peste A0. Săptămâna viitoare urmează cei 13 kilometri de ...
Pasajul DN3 peste A0 a fost dat în trafic, anunță luni dimineața secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. ...
Trei şocuri care au pus planeta pe roşu – Prognozele FMI vor fi anunţate la reuniunea de la Bangkok
Trei şocuri care au pus planeta pe roşu – Prognozele FMI vor fi anunţate la reuniunea de la Bangkok
Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume se reunesc săptămâna aceasta la Bangkok, ...
Imperiul UE contratacă la invazia mașinilor din China. Europa va limita importul de vehicule hibride chinezeşti timp de patru ani (Bloomberg)
Imperiul UE contratacă la invazia mașinilor din China. Europa va limita importul de vehicule hibride chinezeşti timp de ...
Uniunea Europeană va limita importul de vehicule hibride din China la 350.000 de unităţi pe an, măsură care ar putea ...