„Autostrada” din Valea Doftanei: Ce se întâmplă cu conducta descoperită lângă drumul județean care leagă Prahova de Brașov, aflat în modernizare

Stadiul lucrărilor și provocările tehnice din cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a DJ 102I Valea Doftanei – Brădet au fost discutate marți, 31 martie, la sediul Consiliului Județean Prahova, în cadrul unei ședințe de lucru.
Ion Dobreanu - mar, 31 mart. 2026, 16:38

𝐃𝐉 𝟏𝟎𝟐𝐈 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐃𝐨𝐟𝐭𝐚𝐧𝐞𝐢 – 𝐁𝐫𝐚̆𝐝𝐞𝐭: 𝐜𝐨𝐨𝐫𝐝𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐢𝐜𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜

Ședința privind obiectivul de infrastructură de importanță strategică pentru asigurarea legăturii dintre județele Prahova și Brașov a avut loc la inițiativa președintelui CJ Prahova, Virgiliu Daniel Nanu.

valea doftanei

▶︎ La întâlnire au participat reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții, ai companiei Construcții Erbașu, în calitate de antreprenor și proiectant general, precum și ai Transelectrica, Electrica, SC Luxten și Primăriei Valea Doftanei. Principalele teme abordate au vizat corelarea lucrărilor rutiere cu rețelele de utilități existente, identificarea soluțiilor tehnice necesare pentru evitarea blocajelor în execuție și consolidarea colaborării dintre toate entitățile implicate în proiect.

▶︎ Un punct important al discuțiilor l-a constituit situația conductei aflate în proximitatea traseului rutier, pentru care s-a convenit necesitatea unei soluții de protecție în zonele sensibile, în paralel cu remedierea problemelor existente și cu efectuarea verificărilor în teren. În același timp, a fost analizat stadiul intervențiilor necesare asupra rețelelor electrice, precum și demersurile aflate în curs pentru eliberarea amplasamentului și măsurile de coordonare necesare în sectoarele cu grad ridicat de complexitate.

▶︎ În cadrul ședinței au mai fost discutate organizarea lucrărilor în teren, coordonarea intervențiilor dintre constructor și deținătorii de utilități, precum și respectarea condițiilor necesare pentru protejarea lucrărilor deja executate. Întâlnirea a contribuit la clarificarea direcțiilor de acțiune pentru perioada următoare, cu accent pe coordonarea eficientă a intervențiilor și pe adoptarea rapidă a soluțiilor tehnice necesare.

În ianuarie, Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, anunța că lucrările de modernizare a Drumului Județean 102I, pe tronsonul Valea Doftanei – Brădet, avansau într-un ritm foarte bun: stadiul fizic și financiar al proiectului ajungând la 12%, la doar cinci luni de la predarea amplasamentului.

Reabilitarea și modernizarea DJ102I se desfășoară pe o lungime de 25,63 km, asigurând legătura între sudul țării (județul Prahova) și centrul României (județul Brașov), traversând Munții Baiului prin pasul Predeluț, care atinge altitudinea de 1.285 m. Drumul va avea o structură rutieră modernizată de la fundație până la asfalt, o platformă de 8 metri lățime cu două benzi de circulație, acostamente și rigole, poduri și podețe noi, accese modernizate și parcări amenajate.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...