„Autostrada Ford” – Orban: Memorandum prin care am decis semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia drumului Piteşti-Craiova

Economica.net
16 09. 2020
dx2_29047700

Potrivit acestuia, măsura a fost adoptată după ce una dintre firmele participante la licitaţie a contestat atât la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, cât şi în instanţă, procedura de achiziţie publică, tergiversând astfel derularea investiţiei.

„Eu aşa ceva nu am văzut, un asemenea boicot, repet, inacceptabil. Le transmit clar un mesaj că dacă au venit în România şi îşi imaginează că aşa vor să aibă lucrări în România pe calea care au pornit nu vor face altceva decât să îşi ostilizeze întreg Guvernul, instituţiile şi mai ales populaţia, drept pentru care în Guvern, deoarece legea ne permite, am adoptat un memorandum prin care am decis semnarea contractului, după respingerea contestaţiei de către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Din punct de vedere legal, avem acest drept se va semna contractul de proiectare şi construcţie cu consorţiul care a fost declarat câştigător. Ţin foarte mult la acest proiect. Este un proiect foarte util pentru Piteşti, pentru judeţul Argeş, pentru Craiova, pentru Dolj”, a afirmat Orban.

Şeful Executivului a efectuat, miercuri, la Piteşti şi o vizită la şantierul de construcţii al Sălii Polivalente, investiţie finanţată din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii.