Autostrada Lugoj-Deva: o singură ofertă la licitaţia pentru cei nouă kilometri până la gura tunelurilor pentru urşi

CNAIR a primit o singură ofertă la licitaţia de completare a proiectului tehnic şi asistenţă tehnică pentru nouă kilometri din Autostrada Lugoj – Deva, incluşi iniţial în contractul cu italienii de la Salini şi aflaţi la limita cu viitoarele tuneluri pentru urşi.
Anemona Andone - mie, 30 ian. 2019, 19:42
Autostrada Lugoj-Deva: o singură ofertă la licitaţia pentru cei nouă kilometri până la gura tunelurilor pentru urşi

Firma de proiectare Eurocerad International din Bucureşti este singura care a depus ofertă până la termenul limită din 29 ianuarie la licitaţia pentru o secţiune de nouă kilometri din lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva, a cărei construcţie a fost atribuită iniţial italienilor de la Salini.

Din cei 28,6 kilometri ai lotului 2 din Autostrada Lugoj – Deva, peste jumătate, respectiv 15 kilometri au fost daţi deja în trafic în 2017. Pentru restul de 13 kilometri, situaţia este incertă după eşecul negocierilor dintre statul român şi constructorul italian.

Pentru a debloca situaţia, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat la începutul lunii ianuarie o licitaţie pentru cei nouă kilometri care se întind până la gura viitoarelor tuneluri pentru urşi. Mai exact, licitaţia vizează secţiunile D (Km 43+060 – Km 47+090) şi E1 (Km 47+090 – Km 52+880) din lotul 2. Licitaţia nu include şi secţiunea E2, a tunelurilor (Km 52+880 – Km 56+220, în lungime de aproape patru kilometri.

Rămâne de văzut dacă, după evaluarea ofertei, firma bucureşteană va primi contractul pentru „completare Proiect Tehnic şi servicii de asistență tehnică pe perioada derularii procedurii de achiziţie cât şi în perioada execuţiei autostrăzii Lugoj – Deva km. 43+060 – km. 52+880”.

Valoarea estimată a contractului este de 605.000 lei fără TVA iar durata acestuia va fi de 87 de luni. Acesta include o perioadă de 27 de luni de asistenţă tehnică pe perioada derulării lucrărilor de execuţie. Adică peste cel puţin doi ani ar putea fi gata şi acest segment de nouă kilometri din Autostrada Lugoj – Deva.

În ceea ce priveşte restul de patru kilometri rămaşi de construit din această autostradă, adică secţiunea E2, a tunelurilor pentru urşi,  CNAIR intenţionează să lanseze un dialog competitiv cu firme specializate în construcţia de tuneluri. 

Statul român a atribuit în toamna lui 2013 contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 din Autostrada Lugoj – Deva constructorului italian Salini Impregilo pentru suma de 562,73 milioane de lei, în baza acordului de mediu din 2010.

În decembrie 2013 a fost emis acordul de mediu revizuit, iar pe lotul 2 s-a impus construirea unor tuneluri pentru protecţia mamiferelor mari. Costul acestor tuneluri, de peste 100 milioane de euro, ar dubla însă valoarea contractului semnat iniţial cu italienii. Prin urmare, statul este obligat prin lege să reliciteze separat această secţiune. Soluţia încheierii unui act adiţional cu italienii ar fi fost aplicabilă doar dacă valoarea lucrărilor creştea cu până la 10%.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...