Autostrada Moldovei A7. La ce progrese a ajuns UMB pe tronsonul Bacău – Pașcani (Video)
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/02/a7-umb-pascani-782x420.jpg)
Potrivit lui Pistol,
– pe lotul 1 (Săucești – Trifești), în lungime de 30,3 km, stadiul fizic este de 27%,
– pe lotul 2 (Trifești – Gherăeşti), în lungime de 18,99 km, stadiul fizic este de 23%,
– pe lotul 3 (Mircești – Pașcani), în lungime de 28,09 km, stadiul fizic este de 26,7%.
„Muncitorii și utilajele constructorului român Spedition UMB execută în aceasta perioadă lucrări de decopertare, fasonare armături, săpături debleu și aprovizionare cu materiale”, a explicat șeful CNAIR.
9 noduri pe A7 Bacău – Pașcani
Pe traseul acestui sector (77,38 km) din Autostrada Moldovei vor fi construite inclusiv:
– 9 noduri rutiere,
– 22 de poduri,
– 2 pasaje.
„Lucrările pe această secțiune a Autostrăzii Moldovei (A7), au o valoare totală de 4,68 miliarde de lei (fără TVA), sunt finanțate prin PNRR și trebuie finalizate cel mai târziu anul viitor”, a conchis Cristian Pistol.
În cadrul proiectului Autostrăzii A7, Bacău – Pașcani (Lot 3, Mircești – Pașcani), UMB construiește primul nod turbion din România, aflat la intersecția autostrăzilor A7 și A8, în zona Pașcani – Sodomeni, județul Iași.