Autostrada Moldovei A7: Cinci loturi construite de Umbrărescu la nord de Focșani trec pe grant PNRR

03 08. 2025
a7 asfalt

„Principalele rezultate obținute în urma negocierilor:

  • 2,15 miliarde euro pentru autostrăzi: transferul pe grant a 5 loturi din Autostrada Moldovei A7 (secțiunea cuprinsă între Focșani și Pașcani), inclusiv o majorare a bugetului de 173 milioane euro”, se arată într-un comunicat al MIPE.

Potrivit unor precizări ulterioare, cele cinci loturi din A7 care trec pe grant sunt:

Autostrada A7 (Ploiești – Pașcani) – loturi

• Execuție lucrări Autostrada Focșani – Bacău, Lot 1, Focșani – Domnești, Târg,
• Execuție lucrări Autostrada Focșani – Bacău, Lot 2, Domnești Târg – Răcăciuni
• Execuție lucrări Autostrada Focșani – Bacău, Lot 3, Răcăciuni – Bacău
• Execuție lucrări Autostrada Bacău – Pașcani, Lot 1, Bacău (Săucești) – Trifești
• Execuție lucrări Autostrada Bacău – Pașcani, Lot 2, Trifești – Gherăești

Ultimul lot, respectiv lot 3 Mircești – Pașcani al tronsonului Bacău – Pașcani, rămâne tot pe PNRR, dar pe componenta de împrumut, au explicat pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CNAIR.

Toate cele șase loturi dintre Focșani și Pașcani sunt construire de către grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu.

Amintim că, inițial, proiectele de infrastructură rutieră erau finanțate pe componenta de împrumuturi a PNRR. Ulterior, se menționa că pentru secțiunea Focșani – Pașcani urma să crească finanțarea europeană de la 40% la 100%.

„România a reușit să securizeze alocarea integrală a grantului în valoare de 13,57 miliarde euro și o alocare totală pe componenta de împrumut de 8,01 miliarde euro. Forma revizuită a PNRR, rezultat al acestui efort comun, va fi transmisă oficial Comisiei Europene pentru finalizarea procesului de aprobare”, conchid cei de la MIPE.

CITEȘTE ȘI: