Autostrada Moldovei A7: În 2024 vor fi gata șase sau șapte din cele 13 loturi în construcție – șeful Transporturilor

12 01. 2024
umb a7 rm sarat

„Se lucrează pe toate tronsoanele de la Ploiești până la Pașcani, toate cele 13 loturi. Anul acesta se vor da în trafic șase, poate chiar șapte, deși termenul este doar pentru patru loturi în 2024”, a subliniat șeful Transporturilor.

El a menționat vineri seara, în cadrul emisiunii „Live cu Rotaru și Kiss”, la DIGI 24, că a avut întâlniri săptămâna aceasta cu „aproape toți constructorii” cu care statul român, prin CNAIR, are semnate contracte de autostrăzi.

Grindeanu a amintit că anul trecut au fost dați în trafic 88 de kilometri de autostradă și a spus că își menține estimarea potrivit căreia la final de 2024 România va avea 250 de kilometri noi de autostradă și drum expres (2023 plus 2024).

Autostrada Moldovei (A7) este finanțată prin PNRR pe cele 13 loturi de la Ploiești la Pașcani. Pe lotul 1 Dumbrava – Mizil lucrează asocierea Pizzarotti – Retter, pe lotul 2 Mizil – Pietroasele este asocierea Coni – Trace, iar pe lotul 3 Pietroasele – Buzău a fost semnat contract cu asocierea Nurol – Makyol. Mai departe, cele 10 loturi de la Buzău la Pașcani sunt construite de grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu.

Anul acesta au termen contractul de finalizate loturile 1 și 2 din tronsonul Ploiești – Buzău și loturile 1 și 4 din tronsonul Buzău – Focșani.