Autostrada Nădlac-Arad: Lotul II şi noul punct de control de la graniţă vor fi finalizate în iunie

Economica.net
02 06. 2015
autostrada1_47649400

‘Lucrările la lotul 2 al autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între Pecica şi Arad, sunt aproape de finalizare. Practic, conform termenului prevăzut în contract, toate lucrările vor fi încheiate până la sfârşitul lunii iunie, sau chiar mai devreme. De asemenea, sunt avansate şi lucrările la graniţa cu Ungaria, acolo unde este în curs de amenajare noul punct de trecere a frontierei, care va fi finalizat tot în cursul lunii iunie’, a declarat, marţi, Adrian Adler.

Potrivit acestuia, covorul asfaltic a fost pus pe toată lungimea tronsonului, iar în prezent se lucrează la montarea parapeţilor, a gardurilor de protecţie şi a panourilor de antifonare.

Citeste si: Autostrada Nădlac-Arad: Comisia de recepţie la terminarea lucrărilor pentru Lotul 1 a constatat lucrări nefinalizate

Adrian Adler a precizat că, deocamdată, conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu a stabilit data la care autostrada va fi deschisă traficului, însă este posibil ca acest moment să coincidă cu realizarea joncţiunii de la frontieră, cu autostrada din Ungaria, în luna iulie.

În context, Adler a precizat că şi partea maghiară a ajuns deja cu autostrada până la frontieră, asfaltul fiind deja marcat.

Lotul 2 al Autostrăzii Nădlac-Arad are o lungime de 16,6 kilometri, din care şase kilometri au fost deschişi circulaţiei în luna decembrie 2014, odată cu primul lot, pentru a exista legătură între DN 7 şi şoseaua de mare viteză. Practic, CNADNR mai trebuie să deschidă traficului cei 10,6 km rămaşi, cuprinşi între DN 7 Pecica şi Arad.

Autostrada Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, care au împreună o lungime totală de aproape 39 kilometri. Iniţial, lotul 1 a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane de euro, iar lotul 2 a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane de euro. Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate.

La finele anului 2012, CNADNR a reziliat contractul pentru construirea lotului 1 al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, atribuind, în luna decembrie 2013, asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl, un contract de 308 milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea acestora.

CNADNR a reziliat pe 9 iulie 2013 şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, după ce firma Alpine Bau Gmbh din Austria a intrat în insolvenţă. Compania a comunicat, la vremea respectivă, că stadiul de execuţie a lucrării era de 84,75%, licitaţia pentru finalizarea lucrărilor fiind atribuită tot asocierii italo-germane Astaldi – Max Boegl.

Citeste si: Bulgaria va umili România în 2015 la construcţia de autostrăzi. Câţi kilometri se deschid în acest an