Autostrada Ploiești – Buzău: Anul viitor se va circula pe primele două loturi, iar pe al treilea din 2025 – șeful CNAIR

Loturile 1 și 2 din Autostrada Ploiești - Buzău vor fi date în trafic în 2024, a declarat vineri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În ciuda întârzierilor în atribuirea lotului 3, și acesta va fi gata în 2025, conform termenelor contractuale, a explicat șeful CNAIR.
Anemona Andone - vin, 24 nov. 2023, 14:06
Autostrada Ploiești - Buzău: Anul viitor se va circula pe primele două loturi, iar pe al treilea din 2025 - șeful CNAIR

„Vă asigur că vom găsi soluții astfel încât să circulăm pe cele două loturi, să nu mai fim în situația de pe A0 Nord. Pe de altă parte, ținând cont de faptul că totuși am reușit să semnăm contract și pe lotul – lipsă, lotul 3, atunci premizele sunt ca în 20 de luni, în 2025, să circulăm de la Ploiești până la Buzău pe autostradă”, a răspuns Cristian Pistol la întrebarea dacă primele două loturi vor fi date complet în trafic.

Potrivit șefului CNAIR, loturile pe A7 au fost împărțite să fie funcționale și independente. „Pe de altă parte, trebuie să ne gândim că nodul, legătura, poți să o prinzi pe un contract. Dar se găsesc anumite bretele care vor fi executate, astfel încât să fie funcțional tot. La momentul respectiv se va circula pe ambele loturi(finalul anului 2024, cel târziu – n.r.)”, a adăugat directorul general al CNAIR.

Cu două zile în urmă a fost semnat contractul pentru ultimul lot din A7, Pietrosele – Buzău, cu asocierea de constructori turci Nurol – Makyol, astfel că au fost respectate temenele asumate prin finanțarea din PNRR, a subliniat atunci Cristian Pistol.

Asocierea va avea la dispoziție 20 de luni și 1,09 miliarde de lei, fără TVA pentru a finaliza lucrările pe cei 13,9 km ai lotului cuprins între localitatea Pietroasele și Municipiul Buzău, ultimul lot fără constructor dintre cele 13 loturi ale Autostrăzii Moldovei Ploiești – Pașcani.

Pistol a amintit faptul că licitația pentru acest lot al A7 a fost lansată în septembrie 2021, dar rezultatul ei a fost contestat de patru ori.

A7 reprezintă practic coloana vertebrală a infrastructurii rutiere din zona Moldovei și este o alternativă modernă la DN2 (E85), unul dintre cele mai periculoase drumuri din România, mai spune șeful CNAIR.

A7 – Autostrada Ploiești – Buzău:

  • lotul 1 Dumbrava – Mizil (21 km)
  • lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km)
  • lotul 3 Pietrosele – Buzău (13,9 km).
Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...