Autostrada Ploiești – Buzău: Grindeanu acuză că s-a pierdut un an pentru lotul 3 din cauza deciziilor CNSC care „se bat cap în cap”

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a transmis miercuri că pe lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada Ploiești – Buzău (A7) s-a pierdut un an din cauza deciziilor contradictorii ale Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Potrivit acestuia, în urma ultimei decizii a CNSC, asocierea Nurol – Makyol ar trebui să fie desemnată câștigătoare.