Autostrada Ploieşti – Braşov: doar asocierea chinezo – turcă CCCC – Makyol a mai rămas în cursa pentru primul PPP din România – surse

Asocierea chinezo – turcă CCCC – Makyol este singura dintre cei cinci investitori care a mai depus ofertă în noua etapă a licitaţiei pentru realizarea prin PPP a autostrăzii Ploieşti – Braşov, au spus pentru ECONOMICA.NET surse apropiate situaţiei. Autostrada de pe Valea Prahovei este primul proiect prin parteneriat public - privat al României.
Anemona Andone - mar, 26 mart. 2019, 14:31
Autostrada Ploieşti – Braşov: doar asocierea chinezo – turcă CCCC – Makyol a mai rămas în cursa pentru primul PPP din România - surse

Asocierea CCCC – Makyol a depus singura ofertă până la expirarea termenului limită de luni, 25 martie, în cadrul celei de-a doua etape a procedurii de PPP, lansată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

Iniţial, cinci investitori au depus oferte pentru contractul de parteneriat public-privat pentru realizarea Autostrăzii Ploieşti – Braşov.

Cele cinci oferte proveneau de la:

1. SINOHYDRO CORPORATION LIMITED – POWER CHINA ROADBRIDGE GROUP CO LTD (China)

2. ERG Insaat Ticaret ve Sanayi A.S – SSB SAUERWEIN & SHAEFER BAU AG (Turcia – Elveţia)

3. Asocierea STRABAG-IC ICTAS(Lider de asociere STRABAG) (Austria – Turcia)

4. Asocierea China Communiucations Construction Company LTD(CCCC) – MAKYOL (China – Turcia)

5.  Asocierea ACCIONA CONCESIONES S.L- FCC CONSTRUCCION S.A.- (Spania)

Între timp, din cursă au fost eliminaţi constructorii spanioli, iar restul nu au mai depus oferte pentru următoarea etapă.

Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov este primul proiect prin Parteneriat Public Privat (PPP) lansat de către Guvernul Viorica Dăncilă.

Pe 19 octombrie 2018, a fost publicat în noul Sistem Electronic de Achiziţii Publice anunţul privind parteneriatul public privat pentru realizarea obiectivului Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov.

Valoarea estimată pentru acest contract este de 1,36 miliarde euro. Contractul prevede, de asemenea, plăţi anuale din fonduri publice care să asigure recuperearea investiţiei de către partenerul privat.

Autostrada Ploieşti-Braşov prevede o durată de proiectare, execuţie şi operare de 24 de ani. În cadrul proiectului este inclusă şi operarea tronsonului de Autostradă Bucureşti – Ploieşti, încă de la semnarea contractului de atribuire.

Şoferii care vor merge de la Bucureşti la Braşov pe autostradă vor achita o taxă de 6,3 euro/100 km.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...