Autostrada Sebeş – Turda: Recepţia lotului 4 ar putea avea loc abia în martie. Şi aşa, nu se va putea circula pe el

Recepţia lotului 4 al autostrăzii Sebeş – Turda ar putea avea loc abia în luna martie, dar, şi aşa, nu se va putea circula pe el până când nu va fi deschis şi lotul vecin, a spus pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Economica.net - mie, 14 feb. 2018, 12:02
Autostrada Sebeş – Turda: Recepţia lotului 4 ar putea avea loc abia în martie. Şi aşa, nu se va putea circula pe el

„Consultantul a avut o discuţie cu noi. Nu recomandă recepţia mâine. Continuăm discuţiile cu constructorul pentru a stabili data recepţiei”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Reprezentantul CNAIR a spus că nu sunt finalizate toate lucrările supuse recepţiei, printre care: şanţuri, taluze, drumuri tehnologice garduri şi alte elemente de siguranţă.

„În momentul în care se va stabili data recepţiei, vom anunţa. Ar putea fi în martie”, a continuat Şerbănescu.

Contractul pentru construirea celor 16 kilometri ai lotului 4 din Autostrada Sebeş – Turda a fost atribuit companiei austriece PORR în aprilie 2014 şi este în valoare de 470 de milioane de lei. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în mai 2014, iar termenul iniţial de finalizare a acestora era martie 2016.

Chiar dacă va fi efectuată recepţia, pe lotul 4 nu se va putea circula însă până când nu va fi deschis şi lotul 3.

„Depinde de modul în care constructorul lotului 3 înţelege să corecteze neconformităţile pentru a putea fi efectuată recepţia”, a mai spus reprezentantul CNAIR.

Luna trecută, recepţia lotului 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda a fost amânată cu 90 de zile, din cauza problemelor de rugozitate şi planeitate constatate în cadrul inspecţiei din 9 ianuarie, a spus atunci pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. În replică, un reprezentant al constructorului a spus că şefii de la Drumuri dau dovadă de rea-voinţă şi că noua şosea este gata încă de anul trecut.

Contractul pentru construirea lotului 3 din Autostrada Sebeş – Turda a fost semnat în aprilie 2014 cu Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA, pentru suma de 420,5 milioane de lei (circa 80% din estimarea inițială a CNAIR de 532 milioane de lei).
 
Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, le-a atras atenţia constructorilor marţi, în cadrul dezbaterilor din Comisia pentru Transporturi şi Infrastructură a Camerei Deputaţilor, că nu vor fi recepţionate autostrăzi cu probleme.
Te-ar mai putea interesa și
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit inevitabilă
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit ...
Industria auto europeană traversează o criză structurală profundă, caracterizată prin pierderea accelerată a competitivității pe piețele globale. Pentru a asigura reziliența acestui pilon......
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a marcat cel mai mare câștig din istorie
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a ...
Alexandru Butiseacă nu mai este Director Economico-Financiar al Companiei Naționale Poșta Română, renunțând la ultimul ...
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
Cei patru jurnalişti ai publicaţiei americane New York Times, care au relatat despre presupusele preocupări legate de ...
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Societatea de Transport București marchează, printr-un eveniment special în acest week-end și următorul retragerea din ...