FOTO Autostrada Sibiu – Pitești: A început producția inelelor pentru cel mai lung tunel

09 05. 2026
autostrada we1

„10 tone fiecare bucată, peste 16.000 de bucăți în total. Două cifre care arată amploarea eforturilor depuse pentru realizarea tunelului Poiana, de pe secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu–Pitești”, transmit reprezentanții DRPD Craiova.

Potrivit lor, tunelul Poiana va fi cel mai lung tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești, 1780 de metri, și se află pe raza DRDP Craiova, fiind totodată primul tunel de autostradă din țară săpat cu ajutorul unui TBM.

Pentru fiecare inel al tunelului vor fi folosite 9 segmente, cu o grosime de 50 cm, iar diametrul exterior al inelului va fi de 12,5 metri, detaliază Regionala din Bănie.

Segmentele sunt executate într-o hală de peste 6.000 m², construită în zona șantierului, urmând să fie montate automat de către TBM, mai spun cei de la DRDP Craiova.

Secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni) este una dintre cele două secțiuni importante ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, care vor traversa efectiv Carpații, asigurând circulația continua pe Coridorul Pan-European 4, care tranzitează România (Constanța – Nădlac).

Autostrada A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 3 Cornetu – Tigveni
Lungime: 37,4 km
Constructor: asocierea Astaldi/WeBuild – Tancrad
Contract semnat în august 2022