Autostrada Sibiu – Pitești: Austriecii de la Porr, desemnați câștigători ai secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș – surse

Anemona Andone - J, 04 mart. 2021, 19:46
Autostrada Sibiu - Pitești: Austriecii de la Porr, desemnați câștigători ai secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș - surse

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș din Autostrada Sibiu – Pitești. Este vorba despre constructorul austriac Porr, au spus pentru Economica.net surse oficiale.

Constructorul austriac Porr a câștigat contractul și pentru secțiunea 1 Sibiu – Boița, unde a executat aproape 30% din lucrări.

CNAIR a lansat pe 9 martie 2019 licitaţia de „Proiectare și execuție Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș”. Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș (km 81+900 – km 91+761) în lungime de 9,86 km, din care 1,35 km aferenți tunelului Momaia.

Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 2 miliarde de lei, fără TVA. În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 60 luni, din care 16 luni pentru activitatea de proiectare și 44 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanți până la maxim 10 ani.

Alături de secțiunile 1 și 5, care au deja constructori, secțiunea 4 este inclusă în prima etapă de dezvoltare a autostrăzii din Valea Oltului, etapă pentru care România a obținut finanțare de la Comisia Europeană.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, unul dintre cei mai mari exportatori ai României.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali în funcția de șef al diviziei sale militare (Head of Military......
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...