Autostrada Sibiu – Pitești: Imagini noi cu secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, realizată în proporție de 63,5%

20 03. 2024
a1 pisi5

CNAIR a detaliat stadiul lucrărilor pe șantierul Autostrăzii A1 (Sibiu – Pitești), secțiunea 5, Curtea de Argeș – Pitești:

Structuri
➖ Armare, cofrare și betonare grindă de rezemare culee;
➖ Tablier metalic, asamblare tronsoane;
➖ Decofrare, cofrare, armare și betonare provizorii pentru tablier metalic;
➖ Montare grinzi prefabricate din beton;
➖ Montare lisă prefabricate din beton.

Lucrări la drum
➖ Umplutură de balast;
➖ Strat inferior de fundație;
➖ Strat superior de fundație;
➖ Așternere mixturi asfaltice;
➖ Așternere pământ vegetal pe taluz;
➖ Profilare taluz.

Lucrări hidrotehnice și de scurgere a apelor pluviale:
➖ Cofrare pereu protectiv taluz.

Consolidări
➖ Recepție armare și cofrare elevație;

În șantier sunt mobilizați 1000 de muncitori și 370 de utilaje, potrivit CNAIR.

În vreme ce secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anticipează că întreaga secțiune de 30,35 km ar putea fi finalizată de WeBuild în 2024, înainte de termenul contractual de anul viitor, pasionații de infrastructură mizează mai degrabă pe finalizarea segmenului de lângă Pitești până la sfârșitul acestui an. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a exclus însă o posibilă inaugurare parțială din această secțiune în 2024.

„Constructorul WeBuild nu a transmis până în prezent niciun document din care să reiasă că ar finaliza lucrările mai devreme, astfel că nu poate fi estimată nici măcar o deschidere parțială în 2024”, potrivit unui răspuns anterior al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu la o întrebare a unui deputat PNL.

Secțiunea 5, Curtea de Argeș – Pitești
Lungime: 30,35 km.;
Antreprenor: Webuild SPA;
Durată contract: 60 de luni (12 luni proiectare, 48 de luni execuție);
Valoare contract: 1,710 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Ordin de începere execuție: 25.09.2021;
Stadiu actual: 63,50%;
Termen deschidere: 2025.