Autostrada Sibiu – Pitești: Lucrările la secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș ar putea fi terminate în 2024, înainte de termen – Grindeanu

22 08. 2023
pisi5 webuid

„Am mai vizitat de dimineață ceva ce ne interesează pe toți, și anume o bucată din Valea Oltului, de la Pitești la Curtea de Argeș. Acolo avem un termen de finalizare în 2025. Să știți că sunt undeva aproape de 50%, au făcut o mobilizare foarte bună. Dacă vor continua cu același ritm, sunt șanse foarte mari ca acel tronson de la Pitești la Curtea de Argeș să fie finalizat anul viitor, înainte de termen”, a estimat șeful Transporturilor.

Grindeanu s-a mai declarat mulțumit de activitatea de pe acest tronson al A1 Sibiu – Pitești și săptămâna trecută, când anunța un grad de execuție de peste 40%.

„Se lucrează – și recunosc că pentru mine este o supriză plăcută – se lucrează foarte bine pe tronsonul 5, Pitești – Curtea de Argeș. Vă rog să mergeți. Am fost recent. Tocmai vă spuneam că am venit cu mașina de la Timișoara. După Vâlcea, am fost deviat să merg pe varianta Curtea de Argeș. Drumul național merge paralel cu această autostradă. Să știți că este undeva în acest moment la peste 40%, ceea ce pentru mine este o surpiză plăcută modul în care s-au dus”, transmitea în urmă cu o săptămână ministrul Transporturilor într-o conferință de presă.

El a prezentat atunci și situația de pe celelalte trei loturi ale A1 Sibiu – Pitești.

„Porr a terminat faza de proiectare pe lotul 4 și a intrat la execuție. N-am nicio emoție că Porr nu termină la timp. Rămân celelalte două loturi grele, 2 și 3, care sunt în faza de proiectare. Dacă nu mă înșel, pe lotul 2 în toamna asta se termină proiectarea și se intră la execuție. Iar la lotul 3, e aceeași companie ca la lotul 5, cred că undeva în primăvara anului viitor trebuie să intre la execuție”, a detaliat Sorin Grindeanu.

Secțiunea 5 reprezintă unul dintre capetele autostrăzii Sibiu – Pitești, are o lungime de 30,35 km, iar traseul începe în zona localității Curtea de Argeș și continuă paralel cu râul Argeș, pe teritoriul localităților Curtea de Argeș, Băiculești, Merișani, Mălureni, Budeasa, Bascov și Pitești, până la actuala centură a Municipiului Pitești.

„Ritmul lucrărilor pe această secțiune a Autostrăzii Sibiu – Pitești este unul bun, acum. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 33%, iar dacă mobilizarea va fi cel puțin la nivelul de acum, vom putea circula pe aceasta secțiune în vara anului 2025″, declara la finele lunii mai și secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Contractul pentru proiectarea și execuția celor 30,35 kilometri ai secțiunii 5 din Autostrada Sibiu – Pitești a fost atribuit Astaldi/WeBuild, pentru suma de 1,71 de miliarde de lei fără TVA.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri. Până în prezent, a fost inaugurată secțiunea 1 Sibiu – Boița.