Autostrada Sibiu – Pitești: Săptămâna viitoare va fi semnat contractul pentru lotul 2 – Grindeanu

04 02. 2022
cengiz

„Sunt cinci loturi între Sibiu și Pitești. Patru dintre ele sunt atribuite. La lotul 2, săptămâna viitoare va fi semnat contractul. A fost desemnat câștigătorul”, a anunțat Grindeanu.

Acesta a adăugat că mai trebuie atribuit contractul pentru lotul 3. În acest caz, termenul pentru depunerea ofertelor – din partea celor șase care au rămas din cei 15 inițial – era luni, 7 februarie.

Șeful Transporturilor a atras atenția că procedura pentru lotul 3 riscă însă să fie întârziată din cauza unei contestații. De altfel, la momentul publicării acestui articol, licitația pentru secțiunea 3 Cornetu – Tigveni apare ca fiind suspendată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

La finele anului trecut, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătoare oferta asocierii Mapa – Cengiz în cadrul licitației pentru proiectarea și execuția secțiunii 2 Boița – Cornetu din cel mai important proiect rutier al României.

Oferta financiară a constructorilor din Turcia pentru realizarea tronsonului de 31 de kilometri din A1 se ridică la 4,25 miliarde de lei.

Termenul de finalizare prevăzut este de 18 luni proiectare și 50 de luni execuție.

Această secțiune conține ca principale lucrări:

  • 49 de poduri și viaducte
  • 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1590 m
  • Ecoduct în zona localității Lazaret
CNAIR a lansat pe 8 decembrie 2020 licitația pentru proiectarea și execuția secțiunii 2 Boița – Cornetu din Autostrada Sibiu – Pitești.

CITEȘTE ȘI Autostrada Sibiu – Pitești: Turcii care vor să facă secțiunea 2 au lucrat la Centura Sofiei și la peste 140 de tuneluri