Autostrada spre Moldova, blocată din nou în hârtii şi „analize multicriteriale”. Statul cere statului să-i spună cum să interpreteze o lege

Contractul pentru studiul de fezabilitate pentru unul dintre tronsoanele autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi nu poate fi atribuit nici acum. Compania de Drumuri are nevoie de o hârtie de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, care trebuie să-i spună cum trebuie interpretat un articol din lege. Momentan, autostrada rămâne blocată la nivelul revizuirii studiului, pentru că mai este nevoie de "o analiză multicriterială"
Economica.net - lun, 03 apr. 2017, 07:25
Autostrada spre Moldova, blocată din nou în hârtii şi

Contractul pentru studiul de fezabilitate pentru tronsonul Târgu Mureş-Ditrău al autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi, atribuit acum doi ani, dar suspendat între timp, trebuia rezivuit. Compania de Autostrăzi a a început procedurile de revizuire, dar contractul este din nou blocat, din cauza unor „aspecte” semnalate de Curtea de Conturi. Ca atare, CNAIR are nevoie de o interpretare a unui articol de lege de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, şi, potrivit unui comunicat de presă, încă aşteaptă acest răspuns.

Iată comunicatul CNAIR, integral:

„CNAIR SA a semnat contractul de servicii pentru Proiectul „Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu – Mureş – Ditrău” în data de 20 mai 2015.

Contract aferent sectorului de Autostradă Târgu Mureş – Ditrău face parte din coridorul Autostrăzii Târgu Mureş – Ditrău – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni.

În perioada 15 iulie 2015 – 30 septembrie 2016 contractul a fost suspendat din cauza lipsei de finanţare.

Deşi pe data de 20 noiembrie 2016 a fost emis ordinul de începere a Contractului de Servicii, anumite aspecte consemnate în răspunsul Curţii de Conturi au dus la o nouă suspendare a contractului în data de 20 decembrie 2016.

Ca atare, în cadrul contractului „Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş – Ditrău” a fost prevăzută realizarea unei Analize Multicriteriale în baza căreia urmează să fie determinată varianta finală a traseului autostrăzii Târgu Mureş – Ditrău.

În prezent se aşteaptă răspunsul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice referitor la consilierea metodologică privind modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 104, alin (8) din Legea 98/2016″

Autostrada care va lega Transilvania de Moldova a fost împărţită în trei tronsoane: Târgu Mureş – Ditrău (91,6 km), Ditrău – Târgu Neamţ (118 km) şi Târgu Neamţ – Ungheni (100,6 km).

Pe 30 septembrie 2016 Compania de Drumuri a reactivat contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate a tronsonului Târgu Mureş – Ditrău, în valoare de 5 milioane de euro.

De asemenea, Ministerul Transporturilor a anunţat în noiembrie că a fost iniţiată procedura de achiziţie publică pentru revizuirea studiului de fezabilitate şi elaborarea proiectului tehnic pentru tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, în lungime de 134 de kilometri, care va lega România de Republica Moldova.

Tot atunci, Ministerul anunţa că tronsonul Ditrău – Târgu Neamţ (care va lega zona Moldovei de Transilvania) va fi supus procedurii de achiziţie publică până la sfârşitul lunii noiembrie 2016.

În prezent legătura dintre Moldova şi Transilvania se desfăşoară pe traseele DN 15B – DN 15 şi DN 15 – DN 12C – DN 13B care fac faţă cu greu fluxului sporit de trafic.

În acest context, Autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni devine o alternativă atractivă pentru traficul internaţional de tranzit care se va desfăşura între Coridoarele de Transport Pan-european nr. IV şi IX.

Costul autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, cu o lungime totală de 310 kilometri, este estimat la 4,07 miliarde de euro, conform Master Planului General de Transport. Aceasta ar fi cea mai scumpă autostradă din România.

Te-ar mai putea interesa și
Datoria publică a României a ajuns la aproape 1.100 de miliarde de lei
Datoria publică a României a ajuns la aproape 1.100 de miliarde de lei
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie 2025, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate de......
Prima centrală nucleară din Turcia ar urma să devină operaţională în 2026
Prima centrală nucleară din Turcia ar urma să devină operaţională în 2026
Ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, a declarat vineri că Rusia a oferit o nouă finanţare, în valoare de ...
Putin lasă să se înţeleagă că Rusia ar putea fi deschisă la un schimb de teritorii ca parte a acordului cu Ucraina
Putin lasă să se înţeleagă că Rusia ar putea fi deschisă la un schimb de teritorii ca parte a acordului cu Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus unora dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Rusia că ar putea fi deschis ...
Închiderea termocentralelor pe cărbune din Grecia provoacă şomaj şi depopulare
Închiderea termocentralelor pe cărbune din Grecia provoacă şomaj şi depopulare
În nordul Greciei, primarul oraşului Ptolemaida, odinioară un important centru pentru producţia de electricitate pe bază ...