Autostrada Târgu Mureş-Iaşi ar putea fi îngropată. Cea mai scumpă şosea rapidă, nefinanţabilă – surse oficiale

Economica.net
29 01. 2018
autostrada_56764322234444_80448600

Banca Europeană de Investiţii (BEI) le-a cerut oficialilor români să analizeze altă legătură rutieră rapidă între Ardeal şi Moldova, întrucât Autostrada Târgu Mureş – Iaşi (A8) nu se justifică pe studiile de trafic, declară pentru ECONOMICA.NET surse din Ministerul Transporturilor.

„BEI nu este convinsă că poate finanţa A8, care ar costa nouă miliarde de euro. A cerut să ne gândim la alternative, pentru că nu se justifică pe studiile de trafic”, spun sursele noastre.

De asemenea, luna aceasta a încetat şi contractul privind actualizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Târgu Mureş – Ditrău din A8, semnat în 2015. Reprezentanţii CNAIR au precizat că acest contract a încetat de drept pentru că, timp de 12 luni, nu s-a desfăşurat nicio activitate în baza sa.

Contractul pentru Târgu Mureş – Ditrău intrase în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sesizaţi de Curtea de Conturi. Firma care a realizat studiul de fezabilitate pentru acest tronson în 2010 urma să efectueze şi actualizarea.

„Curtea de Conturi şi DNA au intrat pe de o parte pentru că era aceeaşi firma şi pe de altă parte pentru că în contractul de revizuire nu se spunea clar că trebuie folosite şi datele din 2010”, susţin sursele noastre.

„Practic, prin contractul nou, aceeaşi firmă încasa din nou banii pe ce facuse în 2010 şi mai adăuga câteva chestii. Şi pentru asta lua cam trei milioane de lei, pe lângă cei 700.000 de lei pentru studiul din 2010”, explică acestea.

Economica.net a relatat încă din noiembrie anul trecut că proiectul Autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi a fost blocat, ca urmare a declanşării anchetei DNA.

Costul autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, cu o lungime totală de 310 kilometri, este estimat la 4,07 miliarde de euro în Master Planul General de Transport. Studiile realizate anterior special pentru acest proiect indicau însă un cost de nouă miliarde de euro.

Braşov – Bacău, noua autostradă Ardeal – Moldova

În contextul discuţiilor cu finanţatorii internaţionali, Ministerul Transporturilor a anunţat în decembrie anul trecut o altă legătură între Ardeal şi Moldova, pe ruta Braşov – Bacău.

Noua legătură a fost inclusă într-un memorandum de proiecte de infrastructură de transport ce urmează a fi implementate în perioada 2018-2027. Proiectele vor fi finanțate din fonduri europene, cât și din fonduri rambursabile de la Instituțiile Financiare Internaționale, cum ar fi Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.

Conform acestui memorandum care face referire la Master Planul General de Transport al României, autostrada Brașov – Bacău – Pașcani – Iași – Ungheni, în lungime de 336,5 km, va costa trei miliarde de euro.

Noua autostradă care va lega Moldova de Ardeal este compusă din secţiuni rupte din alte trei autostrăzi incluse în MPGT. Una dintre secţiuni este Paşcani – Iaşi – Ungheni, care făcea parte iniţial din autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni. Astfel, măcar o parte din vechea A8 ar putea fi totuşi construită în Moldova, singura regiune istorică a ţării fără autostrăzi.