Autostrada Transilvania: Trei oferte pentru finalizarea lotului Chețani – Câmpia Turzii

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit trei oferte la licitația pentru finalizarea lotului Chețani - Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania (A3). Acest lot a fost relicitat după rezilierea contractului cu firma românească Straco.
Anemona Andone - J, 30 sept. 2021, 16:46
Autostrada Transilvania: Trei oferte pentru finalizarea lotului Chețani - Câmpia Turzii

Joi, 30 septembrie 2021, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului Proiectare și execuție Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii, Lot 3: Chețani – Câmpia Turzii – Relicitare, a anunțat CNAIR.

Până la termenul limită au depus oferte următorii agenți economici:

  1.  Asocierea DIMEX 2000 COMPANY SRL – ALPENSIDE SRL – EXPLAN SRL
  2. Asocierea DRUM ASFALT SRL – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS SA – TRAMECO SA – DRUMURI BIHOR SA
  3. Asocierea STRABAG SRL – GEIGER TRANSILVANIA  SRL

Valoarea estimată a contractului este de 383,44 milioane de lei fără TVA pentru cei aproximativ 15,7 km, iar durata de realizare este de 21 de luni, din care 3 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat pe 20 iulie licitație pentru proiectarea și execuția lotului Chețani – Câmpia Turzii, după rezilierea contractului cu Straco.

Durata contractului relicitat de CNAIR este de 81 de luni și cuprinde: 3 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor. Durata contractului de lucrări poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor ofertată de operatorul economic desemnat câștigător.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor era inițial 15 septembrie, conform informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

În martie, CNAIR a anunțat a rezilierea contractul cu constructorul sectorului Cheţani-Câmpia Turzii, de pe Autostrada A3, deoarece, în ultimele cinci luni progresul fusese de un punct procentual. Reprezentanţii CNAIR precizau că după deschiderea traficului rutier pe Nodul Rutier Cheţani, în data de 18 septembrie 2020, „antreprenorul a redus considerabil ritmul de execuţie a lucrărilor.” Astfel, la data deschiderii traficului, progresul fizic era de 36,81%, iar în momentul rezilierii progresul fizic înregistrat era de 37,86%.

Contractul inițial pentru proiectarea și construcția celor 15,69 km ai lotului Chețani – Câmpia Turzii fusese atribuit constructorului român Straco în 2015 pentru suma de 279,74 milioane de lei, fără TVA. Ordinul de începere a fost emis în mai 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Trump l-a primit pe Zelenski la Mar-a-Lago pentru negocieri de pace. Primele declarații
Trump l-a primit pe Zelenski la Mar-a-Lago pentru negocieri de pace. Primele declarații
Preşedintele american Donald Trump l-a primit duminică pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la reşedinţa sa privată din Florida, unde vor discuta despre eforturile de încheiere a......
Bulgarii trec la moneda euro cu teama că prețurile vor crește
Bulgarii trec la moneda euro cu teama că prețurile vor crește
Bulgaria se va alătura joi zonei euro şi va deveni astfel a 21-a ţară care adoptă moneda unică europeană, o integrare ...
Incident feroviar: Circulația trenurilor a fost oprită pe raza Regionalei Craiova
Incident feroviar: Circulația trenurilor a fost oprită pe raza Regionalei Craiova
Circulaţia feroviară a fost oprită duminică seara pe raza Regionalei Craiova, în urma unui incident produs în Halta ...
Codurile de vânt, mană cerească pentru producătorii români de energie eoliană. România exportă masiv energie, la prețuri bune
Codurile de vânt, mană cerească pentru producătorii români de energie eoliană. România exportă masiv energie, la ...
Codurile de vânt din ultimele zile au făcut ca eolianul să fie prima sursă de generare de energie electrică din România ...