Autostrada Unirii A8: Umbrărescu începe proiectarea pe încă 64 de kilometri

30 03. 2026
sarateni joseni

„De astăzi, toate cele patru loturi dintre Sărățeni și Pipirig sunt în etape diferite de proiectare, un pas foarte important pentru realizarea acestui segment montan al Autostrăzii A8. Cei 64 de kilometri reprezintă proiecte de autostradă de o complexitate tehnică ridicată, o provocare tehnică pentru constructorul român, care are la dispoziție 14 luni pentru finalizarea proiectării”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Pentru loturile 1D Joseni – Ditrău și 2A Ditrău – Grințieș, etapa de proiectare urmează să se finalizeze în cursul acestui an, conform contractelor semnate în 2025.

Contractele de proiectare și execuție pentru loturile 1C Sărățeni – Joseni (32,4 km) și 2B Grințieș – Pipirig (31,5 km) au o valoare de peste 10 miliarde lei și o durată de realizare de 54 de luni, din care 14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru execuție.

Provocări tehnice:

Lotul 1C Sărățeni – Joseni, care se desfășoară în județele Mureș și Harghita are o lungime de 32,4 kilometri și include:

-39 de poduri și pasaje

-3 tuneluri unidirecționale

-4 polate

-2 pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte).

Pe traseul lotului 2B Grințieș – Pipirig, în lungime de 31,5 km. (jud. Neamț) vor fi construite:

-60 de poduri și viaducte (două poduri au o lungime de peste 1000 de metri)

-16 tuneluri (lungime totală 4 kilometri)

Pentru conexiunea cu lotul 2A Ditrău – Grințieș, aflat acum în etapa de proiectare, a fost prevăzut un nod rutier lângă Tulgheș, iar la Est, pentru conexiunea cu Lotul 2C Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), o descărcare provizorie, asigurând, astfel, funcționarea independentă.