FOTO Autostrada Unirii. Începe primul șantier din A8 montan

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a aprobat proiectul tehnic pentru autorizația de construire a lotului Joseni - Ditrău din sectorul montan al Autostrăzii A8 Tg Mureș - Tg Neamț, informează miercuri secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma. Amintim că acest lot reprezintă primul contract de autostradă câștigat de constructorul nemțean Danlin XXL.
Anemona Andone - mie, 24 iun. 2026, 15:21
FOTO Autostrada Unirii. Începe primul șantier din A8 montan

 Redăm mai jos postarea oficialului de la Transporturi:

Astăzi am făcut un nou pas important pentru Autostrada Unirii A8. La noua companie de drumuri CNIR a fost aprobat proiectul pentru autorizația de construire (PAC) pentru lotul Joseni – Ditrău, înainte de termenul prevăzut în contract.

Urmează ca documentația să ajungă la Ministerul Transporturilor, unde vom emite în cel mai scurt timp autorizația de construire, astfel încât să putem da startul efectiv lucrărilor pe primul lot al secțiunii montane a Autostrăzii Unirii.

În teren, constructorul e pregătit în blocstart cu peste 150 de muncitori în prima etapă, organizarea de șantier e finalizată, cele două stații de betoane și cea de asfalt sunt operaționale, drumurile de șantier sunt pregătite, cele 140 de utilajele aliniate, iar baza nouă de produs grinzi e pe poziție, ea urmând să producă zilnic câte 3 grinzi lungi de 40 de metri.

Este o bornă extrem de importantă, deoarece vorbim despre primul șantier care se deschide pe sectorul montan al A8 și, totodată, despre primul lot de autostradă construit vreodată în județul Harghita.

📍 Lotul Joseni – Ditrău are o lungime de 14,4 kilometri, iar asocierea de constructori din România și Bulgaria are la dispoziție doi ani pentru execuția lucrărilor. Proiectul include:

✅ 18 poduri și pasaje;
✅ 3 ecoducte pentru traversarea în siguranță a faunei;
✅ un nod rutier la Joseni;
✅ o descărcare provizorie la Ditrău, astfel încât tronsonul să poată fi dat în trafic independent de sectorul vecin.

Autostrada Unirii A8 este proiectul care va lega Moldova de Transilvania printr-o infrastructură modernă, sigură și rapidă. Sectorul montan al acestei autostrăzi va costa circa 4 miliarde de euro. Se întinde de la Sovata (Mureș) și până la Pipirig (Neamț), având peste 110km de autostradă într-un relief dificil, cu zeci de viaducte, tuneluri, milioane de metri cubi de săpătură, consolidări masive și alte tipuri de lucrări care vor transforma acest proiect într-unul dintre cele mai spectaculoase din România și chiar din Europa.

Continuăm să accelerăm toate etapele administrative și tehnice, astfel încât A8 se transforme cât mai repede în șantiere și, apoi, în kilometri de autostradă deschiși circulației. Fiecare pas pe care îl facem astăzi ne apropie de momentul în care A8 va deveni coloana vertebrală a legăturii dintre Moldova, Transilvania și vestul Europei.

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunța în martie că antreprenorul lotului 1D Joseni – Ditrău al Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț începuse organizarea de șantier în zona localității Lăzarea, județul Harghita.

Organizarea de șantier și pregătirile pentru amenajarea drumurilor tehnologice necesare transportului de echipamente, utilaje și materiale de construcții au ca obiectiv accelerarea proiectului și demararea lucrărilor efective cât mai curând posibil, după finalizarea Proiectului Tehnic, pentru a profita de sezonul favorabil construcțiilor, mai spuneau reprezentanții CNIR.

Proiectarea lotului 1D Joseni – Ditrău al Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț a început pe 12 ianuarie 2026.

Etapa pentru realizarea Proiectului Tehnic al acestui lot de autostradă din județul Harghita avea o durată contractuală de 10 luni, după finalizarea acestuia urmând cele 24 de luni pentru execuția lucrărilor, precizau reprezentanții CNIR.

a8

A8 Joseni – Ditrău:

– 14,4 kilometri lungime;
– 21 de pasaje și viaducte, din care 3 ecoducte pentru permeabilitatea animalelor;
nod rutier la Ditrău;
– descărcare provizorie în zona de conexiune cu lotul următor, 2A Ditrău-Grințieș, pentru a se asigura funcționarea independentă.

Constructor: Asocierea Danlin XXL(Lider) – Groma Hold – Intertranscom Impex S.R.L.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația BT Go. Procesul este disponibil 24/7 și poate fi parcurs în......
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este disponibilă începând de marți, iar beneficiarii privați își pot relua ...