Autostrada Unirii A8: CNIR a predat încă un amplasament pe tronsonul montan. UMB a primit acces pe lotul Sărățeni – Joseni

Compania Națională de Investiții Rutiere a predat constructorului amplasamentul lotului 1C Sărățeni - Joseni al Autostrăzii A8 Târgu Mureș - Târgu Neamț, predarea fiind efectuată cu mult timp înaintea termenului asumat prin documentația de atribuire, informează marți reprezentanții CNIR.
Ion Dobreanu - mar, 12 mai 2026, 15:30
Autostrada Unirii A8: CNIR a predat încă un amplasament pe tronsonul montan. UMB a primit acces pe lotul Sărățeni - Joseni

Cu această ocazie, echipele CNIR realizează activități tehnice în teren, operațiuni de identificare și predare a bornelor de reper, precum și verificări privind conformitatea cotelor și coordonatelor planimetrice și altimetrice ale punctelor de sprijin/topografice, adaugă reprezentanții CNIR.

Potrivit lor, aceste activități sunt necesare pentru asigurarea corectitudinii datelor topografice utilizate în derularea contractului și pentru buna pregătire a următoarelor etape ale proiectului.

a8

Lotul 1C Sărățeni – Joseni, care se desfășoară în județele Mureș și Harghita are o lungime de 32,4 kilometri și include :

– 39 de poduri și pasaje (cel mai lung pasaj va avea 1736 metri)
– 3 tuneluri unidirecționale
– 4 polate și 2 pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte).

Durata de realizare a contractului este de 54 de luni (14 luni proiectare și 40 de luni execuție), iar antreprenor este Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L. (LIDER) – TEHNOSTRADE S.R.L. SPEDITION UMB – EURO ASFALT).

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația BT Go. Procesul este disponibil 24/7 și poate fi parcurs în......
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este disponibilă începând de marți, iar beneficiarii privați își pot relua ...