Autostrada Unirii A8: Miercuri se semnează primul contract, cu UMB

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va semna miercuri, 20 septembrie, contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii III Leghin - Tg Neamț (29,91 km) a Autostrăzii Unirii A8, potrivit programului ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Acesta este primul contract pentru construcție din A8 care ajunge la semnat, câștigătorul licitației fiind grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu.
Anemona Andone - mar, 19 sept. 2023, 15:25
Autostrada Unirii A8: Miercuri se semnează primul contract, cu UMB

Semnarea contractului are loc în ciuda faptului că firma Danlin XXL din Neamț a continuat să conteste licitația și la Curtea de Apel București.

Contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii III Leghin – Tg Neamț din Autostrada Uniri (A8) urma să fie semnat în câteva zile, după cum anunța pe 10 septembrie ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Luna trecută, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă de Danlin XXL la licitația pentru secțiunea III Leghin – Tg Neamț (29,91 km) din Autostrada Unirii A8. Amintim că pentru acest lot, CNAIR a desemnat câștigătoare oferta grupului UMB. Pe 4 septembrie, Danlin XXL a atacat însă în instanță decizia CNSC din august, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 18 octombrie. Așadar, se pare că semnarea contractului va avea loc în baza deciziei CNSC.

Pe 19 iulie, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat că asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade a fost desemnată câştigătoare a contractului pentru proiectarea şi execuţia secţiunii III a Autostrăzii Târgu Mureş – Târgu Neamţ, cu preţul de 1,56 de miliarde de lei, fără TVA

Astfel, firmele lui Dorinel Umbrărescu trebuie să finalizeze lucrările, finanţate prin PNRR, în termen de 30 de luni, din care șase luni este perioada de proiectare şi 24 de luni este perioada de execuţie a lucrărilor, pentru cei 29,91 km ai acestei secţiuni (Leghin-Târgu Neamţ) care face parte din A8 (Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi- Ungheni).

După semnarea acestui contract, din contractele pentru infrastructura rutieră cu finanțare prin PNRR mai rămân de semnat cele pentru secțiunea I Tg Mureș – Miercurea Nirajului din A8 și lotul 3 Pietroasele – Buzău din A7 Ploiești – Buzău.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski afirmă că Ucraina va întări securitatea reţelei feroviare după o serie de atacuri din Rusia
Zelenski afirmă că Ucraina va întări securitatea reţelei feroviare după o serie de atacuri din Rusia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis marţi întărirea securităţii reţelei feroviare a ţării, în urma unei serii de atacuri ruseşti, relatează miercuri dpa....
Transportul feroviar de marfă în UE a scăzut cu 1,8% în 2025 – Eurostat
Transportul feroviar de marfă în UE a scăzut cu 1,8% în 2025 – Eurostat
Performanţa transportului feroviar de marfă în Uniunea Europeană a scăzut cu 1,8% anul trecut, de la 375,1 miliarde ...
Renault şi Geely investesc 319 milioane de euro în Brazilia, cea mai mare piaţă din America Latină
Renault şi Geely investesc 319 milioane de euro în Brazilia, cea mai mare piaţă din America Latină
Producătorii auto Renault şi Geely au anunţat marţi că vor realiza o nouă investiţie, în valoare de 319 milioane ...
SUA vor să-şi etaleze puterea şi să facă uitat războiul din Iran, la reuniunea G20 pe energie
SUA vor să-şi etaleze puterea şi să facă uitat războiul din Iran, la reuniunea G20 pe energie
La reuniunea miniştrilor Energiei din G20, pe care o organizează la Houston (Texas), Statele Unite insistă cu mesajul ...