Autostrada Unirii – Ce planuri are Guvernul PNL cu A8: România va cere mai mulţi bani de la UE

Autostrada Unirii - Preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor, Marius Bodea (PNL), susţine că autostrada A8 - Ungheni-Iaşi-Tîrgu Mureş va primi finanţare europeană, chiar dacă României îi vor fi alocaţi în perioada 2021-2027 mai puţini bani de la Comisia Europeană decât în exerciţiul financiar precedent, scrie News.ro. Şi premierul Ludovic Orban a declarat joi că Autostrada Unirii reprezintă o prioritate pentru Guvern, iar Executivul va susţine finanţarea tronsoanelor din acest proiect din fonduri europene.
Economica.net - vin, 24 ian. 2020, 07:33
Autostrada Unirii - Ce planuri are Guvernul PNL cu A8: România va cere mai mulţi bani de la UE

Liderul filialei municipale Iaşi a PNL, deputatul Marius Bodea, a spus, joi, într-o conferinţă de presă, că autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş va primi finanţare europeană, urmând ca Ministerul Transporturilor să solicite Comisiei Europene creşterea fondurilor alocate pentru întreaga infrastructură a României, cu precădere pentru Autostrada A8 (Autostrada Unirii), scrie News.ro.

Citeşte şi Autostrăzi, treceţi Carpaţii! Ce s-a întâmplat în ultimul an de la Centenar cu şoselele de mare viteză dintre provinciile României

„În spaţiul public s-au rostogolit miercuri informaţii transmise de către un membru al Comisiei pentru Transporturi, care a prezentat un document ce pune sub semnul întrebării finanţarea autostrăzii A8 din bani europeni. Nu este un document oficial, ci o ciornă. Este una din multiplele «hârtii-scenariu» care circulă în această perioadă între ministere, pentru că aşa este procedura. Facem calcule, stabilim strategii pentru a putea contura o documentaţie finală”, a afirmat preşedintele Comisiei pentru Transporturi, Marius Bodea.

Deputatul Marius Bodea a recunoscut că oamenii din regiune nu mai au răbdare şi vor să vadă începute lucrările la autostradă, însă a precizat că procedurile trebuie respectate şi că în ultimele două luni, PNL, împreună cu societatea civilă, a făcut mai mult decât a reuşit PSD în patru ani.

„Angajamentul Guvernului PNL rămâne ferm: construim Autostrada. Premierul Ludovic Orban a reafirmat ceea ce a spus şi în opoziţie, dar şi la preluarea mandatului, că pentru noi este o prioritate Autostrada Unirii şi că vom cere finanţarea ei din fonduri europene. Impostura celor care au gestionat în ultimii ani proiectul autostrăzii, tergiversările şi pierderea unor termene importante au creat o uriaşă întârziere pentru A8, iar acum suntem nevoiţi să parcurgem toate etapele administrative, fără de care proiectul nu poate fi declarat sustenabil. De două luni lucrăm neîncetat cu hârtiile pe masă pentru a repara un proiect ucis de pesedişti încă de la început”, a spus Bodea.

El a anunţat că Ministerul Transporturilor va cere Comisiei Europene creşterea sumelor alocate României pentru infrastructură în exerciţiul financiar următor.

„A8 va primi finanţare europeană chiar şi din puţinii bani pe care Programul Operaţional de Transport îi are la dispozitie. Am purtat deja discuţii cu Ministrul Transporturilor, domnul Lucian Bode, care a demarat un plan concret pentru a solicita Comisiei Europene creşterea fondurilor alocate pentru întreaga infrastructură a României, cu precădere pentru Autostrada A8. Vom cere derogare pentru A8”, a afirmat Marius Bodea.

Deputatul liberal a precizat că în acest an se va şti exact care este suma necesară pentru construirea autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş şi că pe lângă banii europeni vor fi utilizate fonduri de la bugetul de stat, dar şi sume importante provenite din împrumuturi externe.

„România a avut foarte mulţi bani pentru autostrăzi, în două bugete europene (2007-2013, 2014-2020), dar nu s-au făcut decât nişte capete de autostradă prin Transilvania, cu bani europeni. Uniunea Europeană consideră că a alocat bani suficienţi pentru infrastructura din România, iar faptul că aceşti bani nu s-au cheltuit este strict problema noastră. Efectele guvernării PSD, incompetentă şi complet dezinteresată, se resimt astăzi când primim de două ori mai puţini bani, politica de finanţare a UE schimbându-se pentru toate statele membre. Din 2021 UE va restrânge sumele pentru infrastructura mare, iar peste 60 la sută din bugetul fondurilor europene vor fi alocate mediului şi inovării. Dar nu putem sta şi să nu facem nimic. Guvernul ia în calcul inclusiv să apeleze la împrumuturi externe mari pentru a rezolva problema infrastructurii”, a mai spus deputatul liberal Marius Bodea, preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură.

Premierul Orban: Autostrada Unirii reprezintă o prioritate. Vom susţine finanţarea din fonduri UE

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că Autostrada Unirii reprezintă o prioritate pentru Guvern, iar Executivul va susţine finanţarea tronsoanelor din acest proiect din fonduri europene.

Târgu Mureş poate fi construită din fonduri europene, în condiţiile în care deputatul USR Cătălin Drulă a afirmat anterior că acest proiect nu s-ar afla pe lista celor finanţate din următorul buget european, Orban a răspuns: „Domnul Drulă ar trebui să fie mai atent în exprimările opiniilor sale. Nimeni nu poate ştii astăzi câţi bani vom avea din fonduri europene pentru infrastructura de transport şi care este lista proiectelor care vor fi finanţate din fondurile europene alocate de Uniunea Europeană în exerciţiul financiar multianual 2021-2027. Pentru noi, Autostrada Unirea, ca şi Autostrada Sibiu – Piteşti, ca şi autostrada de centură a Bucureştiului, ca şi finalizarea tronsoanelor rămase pe Lugoj – Deva, pe Sebeş – Turda… deci repet, Autostrada Unirii reprezintă o prioritate, ea este inclusă în masterplan, avem o bază de negociere şi noi vom susţine finanţarea tronsoanelor de autostradă de pe Autostrada Unirii din fonduri europene”. Şeful Executivului a adăugat că Guvernul are argumente „suficient de serioase” pentru a putea obţine finanţarea pentru această autostradă.

„Unirea Moldovei cu Ardealul”

Pentru conectarea Moldovei cu Ardealul au fost promovate două variante. Prima, Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi (A8), a fost împărţită de fosta guvernare în două segmente. Pentru sectorul de la Târgu Mureş – Târgu Neamţ a fost semnat contract pentru completarea studiului de fezabilitate, iar tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi a fost scos la licitaţie pentru construcţie prin parteneriat public – privat.

Deşi există candidaţi selectaţi care vor să depună oferte pentru realizarea prin PPP a tronsonului din Moldova, noul ministru al Transporturilor Lucian Bode a anunţat refacerea studiilor de fezabilitate pe întreg amplasamentul A8, cu fonduri europene. La fel ca în cazul Ploieşti – Comarnic – Braşov, şi soarta Autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi prin PPP este neclară. O altă variantă de conectare a Moldovei de Ardeal este Autostrada Bacău – Braşov (A13). În scopul realizării acestei şosele, a fost lansată licitaţie pentru efectuarea studiului de fezabilitate. Trăgând linie, nu este clar dacă şi cum vor continua lucrările demarate pentru conectarea prin autostrăzi a celor trei mari provincii. Rămâne de văzut care va fi prima autostradă care va traversa Carpaţii şi mai ales când.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor: A doua ediție din acest an a programului de tilturi de stat Fidelis a doborât trei recorduri
Ministerul Finanțelor: A doua ediție din acest an a programului de tilturi de stat Fidelis a doborât trei recorduri
Cea de-a doua ediţie din 2024 a programului de titluri de stat Fidelis a fost marcată de trei recorduri, respectiv cea mai mare sumă investită dintre toate cele 16 ediţii, cel mai mare număr de......
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit ...
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...