Autostrăzile au intrat în sezonul grinzilor. Şantierele unde macarale râd în soare argintii FOTO – VIDEO

10 06. 2018
macarale_12638200

Sursa foto: pagina de Facebook Deme Macarale

Macaralele au luat cu asalt şantierele de autostrăzi, de la intrarea în Capitală şi până în Ardeal.

Pe ciotul de 3 km de la intrarea în Capitală a Autostrăzii Bucureşti – Ploieşti, au fost aduse utilaje de la Deme Macarale pentru montarea grinzilor de 72 de tone la viitorul pod peste calea ferată.

Firma de macarale a postat pe 1 iunie imagini de pe bucata de autostradă construită de grecii de la Aktor şi care ar trebui finalizată anul acesta.

Deme Macarale mai montează grinzi de 160 de tone şi la Nodul Gilău de lângă Cluj, potrivit unor imagini publicate începând cu 19 mai. Acest nod este construit de italienii de la Tirrena şi ar trebui să fie gata la finele verii.

Ciotul de 800 de metri din autostrada Autostrada Transilvania va conecta cei 8,7 km ai tronsonului Gilău-Nădășelu, porţiune gata încă de anul trecut, de restul autostrăzii spre Câmpia Turzii.

Macarale sunt şi pe lotul 1 al Autostrăzii Sebeş – Turda, la viitorul pod peste Sebeş, potrivit unor imagini publicate săptămâna aceasta de Ziarul Unirea.

„La sensul giratoriu dinainte de Lancrăm, spre Alba Iulia încă nu au început să ridice pilonii, iar la viitorul pod peste râul Sebeș sunt aproape terminate armăturile pentru a se putea trece la suprabetonare”, scriu jurnaliştii din Alba Iulia.

Şi Deme Macarale a publicat imagini cu transportul grinzilor de 78 de tone pe acest lot în februarie (video jos).

Primul lot al autostrăzii Sebeş – Turda se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Acesta este construit de către italienii de la Pizzarotti şi ar trebui finalizat în noiembrie 2019. În luna mai, gradul de execuţie era de 44,50%, conform datelor de pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Macarale au fost transportate şi pe unele loturi din Autostrada Târgu Mureş – Câmpia Turzii, conform unei înregistrări postate de către Asociaţia Pro Infrastructură pe 2 iunie.