Avalanșă de incidente cauzate, aparent, de scurgeri de gaze

Un apartament din Râmnicu Sărat a explodat în acest week-end, locatarii unui bloc din Râmnicu Vâlcea au fost evacuaţi de urgență, incendiu în comuna Letea Veche, dezastru la o casă din Dej, toate aceste grozăvii au avut loc doar în ultimele ore și au, aparent, un numitor comun - scurgeri de gaze naturale.
AGERPRES - D, 02 nov. 2025, 08:43
Avalanșă de incidente cauzate, aparent, de scurgeri de gaze

Pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică dimineaţa în municipiul Râmnicu Sărat, la un bloc de pe Aleea Aninului, în urma producerii unei explozii neurmate de incendiu, cel mai probabil provocată de acumulări de gaze, informează ISU Buzău.

Până la sosirea forţelor de intervenţie, aproximativ 50 de persoane s-au autoevacuat din blocul afectat. În urma deflagraţiei nu au fost înregistrate victime, fiind constatate doar pagube materiale, uşa apartamentului unde s-a produs explozia fiind dislocată.

Echipaje ale Distribuitorului de gaze şi ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău s-au aflat la faţa locului pentru luarea măsurilor specifice. Locatarii blocului au oprit alimentarea cu gaze până la sosirea echipelor specializate, precizează ISU.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor calificat (EPA B2).

Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej intervin pe strada Mihai Viteazu din municipiul Dej, acolo unde s-a produs o explozie la o casă de locuit, urmată de incendiu.

Potrivit ISU Cluj, o persoană nu a reuşit să iasă singură afară, fiind trimise la faţa locului trei autospeciale de stingere, containerul multirisc, două ambulanţe SMURD şi un echipaj SAJ cu medic.

În urma misiunii de căutare-salvare, pompierii au găsit sub dărâmături un bărbat care nu prezenta semne vitale, fiind predat echipajului SAJ. În continuare pompierii efectuează căutări, pentru a se asigura că nu există şi alte victime, casa fiind compromisă în totalitate.

Din păcate, a fost declarat decesul bărbatului de aproximativ 50 de ani. Nu au fost identificate alte victime sub dărâmături.

Locatarii unui bloc din municipiul Râmnicu Vâlcea au fost evacuaţi de urgenţă, vineri seara, după ce pompierii militari au fost anunţaţi că pe casa scării se simte miros de gaz.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, la faţa locului sunt mai multe echipaje, inclusiv echipaj CBRN şi reprezentanţi Distrigaz, care pentru siguranţă, au sistat alimentarea cu gaz a scării respective.

Din primele verificări, s-a constatat că mirosul de gaz provenea de la o butelie aflată într-un apartament care nu este racordat la reţeaua de gaze naturale, proprietarul folosind două butelii pentru alimentarea aragazului. Echipa Distrigaz a evacuat o butelie, iar echipajul ISU a procedat la evacuarea celei de-a doua butelii, concomitent cu ventilarea apartamentului şi evacuarea preventivă a locatarilor de pe casa scării, pentru siguranţa acestora. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, au fost identificate scăpări de gaz la contoarele a patru apartamente”, au menționat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Două persoane au fost transportate, vineri, la spital în urma unei explozii care s-a produs în satul Holt, comuna Letea Veche, din cauza acumulării de gaz metan de la o butelie, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

Două persoane au fost transportate, vineri, la spital în urma unei explozii care s-a produs în satul Holt, comuna Letea Veche, din cauza acumulării de gaz metan de la o butelie, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

Potrivit sursei citate, o femeie a suferit arsuri de gradul unu, iar un bărbat a făcut atac de panică, în urma deflagraţiei.

„De urgenţă, la faţa locului s-au deplasat forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi ambulanţa SMURD. Ajunşi la locul indicat, s-a constatat faptul că era vorba despre o explozie în urma acumulării de gaze provenite de la o butelie aflată în interiorul unei anexe. (…) În urma exploziei, au fost înregistrate două victime dintre care o persoană de sex masculin cu atac de panică şi o persoană de sex feminin cu arsuri de gradul unu la nivelul feţei şi la nivelul membrelor superioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, sublocotenentul Ancuţa Socaci.

Te-ar mai putea interesa și
CNIR anunță că studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu a demarat luni
CNIR anunță că studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu a demarat luni
Studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu a demarat luni, cu un termen de 16 luni pentru finalizarea documentaţiei primului drum rapid, care se proiectează la......
Sunt șanse foarte mici ca Autostrada A1 să fie finalizată până în 2030 – raport al Curții de Conturi Europene
Sunt șanse foarte mici ca Autostrada A1 să fie finalizată până în 2030 – raport al Curții de Conturi Europene
Curtea de Conturi Europeană (ECA) a publicat luni un raport dedicat infrastructurii de transport a UE, în care prezintă ...
MOL devine acționarul majoritar al companiei sârbești NIS, după ce cumpără pachetul de acțiuni deținut de Gazprom
MOL devine acționarul majoritar al companiei sârbești NIS, după ce cumpără pachetul de acțiuni deținut de Gazprom
Compania maghiară MOL şi grupul rus Gazprom au convenit prevederile de bază ale viitorului acord privind achiziţionarea ...
Ungaria consideră Groenlanda ca fiind o problemă bilaterală între Danemarca și SUA, în care UE nu trebuie să fie implicată
Ungaria consideră Groenlanda ca fiind o problemă bilaterală între Danemarca și SUA, în care UE nu trebuie să fie implicată
Viitorul Groenlandei nu este o problemă a Uniunii Europene şi Ungaria a semnalat deja că nu va susţine la nivelul UE ...