Avarie la Electrocentrale Craiova: Celulă de criză la Ministerul Energiei

Electrocentrale Craiova a informat Ministerul Energiei că, din cauza unei avarii tehnice, nu mai poate asigura, temporar, parametrii optimi de temperatură ai agentului termic livrat în reţeaua de termoficare.
AGERPRES - D, 11 ian. 2026, 08:00
Avarie la Electrocentrale Craiova: Celulă de criză la Ministerul Energiei

Ministrul Bogdan Ivan a dispus de urgenţă constituirea unei celule de criză la nivelul Ministerului Energiei, având ca obiectiv monitorizarea permanentă a situaţiei şi identificarea soluţiilor necesare pentru reluarea funcţionării în condiţii de siguranţă, la parametrii optimi şi în cel mai scurt timp posibil, menţionează oficiali din Ministerul Energiei.

Potrivit acetoras, pe baza analizelor efectuate în cadrul celulei de criză, regimul normal de funcţionare va fi restabilit la nivelul întregii reţele cel târziu până la data de 11 ianuarie, ora 12:00. Conducerea companiei a precizat că reducerea temperaturii agentului termic livrat către consumatori va fi resimţită treptat şi diferenţiat, în funcţie de distanţa faţă de sursă şi de poziţionarea punctelor termice în reţea.

Electrocentrale Craiova se află în procedură de insolvenţă începând cu data de 15 decembrie, situaţie care a generat constrângeri semnificative asupra capacităţii de operare şi de realizare a investiţiilor necesare.

Ministerul Energiei a acţionat preventiv: încă din luna septembrie, a fost publicată în transparenţă decizională propunerea de alocare a 350 milioane lei, sumă solicitată prin memorandum Guvernului României, destinată susţinerii funcţionării termocentralei Craiova şi pregătirii acesteia pentru sezonul rece. Fondurile nu au fost aprobate. Din această sumă, aproximativ 20 milioane lei ar fi fost alocate achiziţionării a trei Cazane de Apă Fierbinte (CAF), cu o capacitate de 30 MW fiecare, în vederea înlocuirii unor echipamente vechi de peste 50 de ani, asupra cărora, de-a lungul timpului, au fost realizate numai intervenţii punctuale, fără o perspectivă sustenabilă pe termen mediu şi lung”, mai arată ministerul.

În ceea ce priveşte investiţiile structurale, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Electrocentrale Craiova a beneficiat de o alocare de 162 milioane euro pentru construirea unei noi centrale pe gaze naturale, în cogenerare de înaltă eficienţă, cu o capacitate instalată de 295 MW, proiect cu termen de realizare august 2026. Contractul a fost semnat în anul 2023, însă investiţia a fost abandonată ca urmare a eşecului tuturor procedurilor de licitaţie organizate, comunică ministerul Energiei.

Citește și:

– Orașul mare din România care ar putea rămâne fără căldură. Ce face primarul
– Electrocentrale Craiova a intrat în insolvență

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă că a lovit cu drone instalaţii militare americane din Iordania. SUA au continuat atacurile
Iran anunţă că a lovit cu drone instalaţii militare americane din Iordania. SUA au continuat atacurile
Armata iraniană a anunţat joi dimineaţă că a vizat instalaţii militare americane din Iordania cu ajutorul unor drone, potrivit televiziunii de stat, după ce Statele Unite au efectuat noi......
Nordic Tyre Group cumpără distribuitorul român de anvelope Dinamic 92 Distribution
Nordic Tyre Group cumpără distribuitorul român de anvelope Dinamic 92 Distribution
Nordic Tyre Group (NTG), unul dintre marii actori independenți din Europa în vânzarea angro și distribuția de anvelope, ...
Acțiunile Digi Spain intră de azi pe Bursa de la Madrid, după finalizarea cu succes a ofertei inițiale
Acțiunile Digi Spain intră de azi pe Bursa de la Madrid, după finalizarea cu succes a ofertei inițiale
Digi Communications informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în urmă finalizării ...
Sistemul ANCPI, prăbușit după cel mai mare atac cibernetic din istorie. Tranzacțiile imobiliare, în aer cu două săptămâni înainte de scumpirea locuințelor
Sistemul ANCPI, prăbușit după cel mai mare atac cibernetic din istorie. Tranzacțiile imobiliare, în aer cu două săptămâni ...
Un atac cibernetic masiv a paralizat sistemele ANCPI chiar în pragul eliminării TVA de 9% de la 1 august. Blocarea platformei ...