Avem mai mulţi turişti, dar hoteluri mai goale

Ţara noastră este a cincea destinaţie turistică din Europa din punct de vedere al creşterii numărului de turişti în primele două luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2011. 
Alina Stanciu - J, 10 mai 2012, 21:15
Avem mai mulţi turişti, dar hoteluri mai goale

Străinii vin în număr tot mai mare în România, dar majoritatea sunt doar în tranzit sau se cazează clandestin, reiese din ultimul raport realizat de European Travel Commision. În prima lună a anului, numărul turiştilor străini care au sosit în România a crescut cu 10,4% comparativ cu perioada similară a lui 2011, România plasându-se astfel pe poziţia a cincea între statele din Europa. 

Hotelurile tot mai goale

În schimb, numărul nopţilor de cazare a crescut cu numai 6,1%, iar gradul de ocupare al hotelurilor a scăzut cu 2,7%. „Turismul european a înregistrat un recul în prima parte a acestui an. Majoritatea destinaţiilor au înregistrat creşteri ale numărului de sosiri şi de înnoptări. Cu toate acestea, există semne de încetinire a ritmului de creştere în unele state europene. În vreme ce ţările din Europa Centrală şi de Est au făcut performanţă în turism la început de an, un număr important de state din Europa de Vest au înregistrat scăderi în ceea ce priveşte gradul de ocupare din hoteluri”, se arată în raport.

Ruşii şi japonezii interesaţi de România

Ţara noastră este destinaţia numărul unu pentru tot mai mulţi turişti ruşu, germani şi japonezi.Numărul ruşilor şi a japonezilor care au vizitat ţara noastră în primele luni ale anului a crescut cu aproximativ 50%, iar creşterea numărului de turişti nemţi  a fost de aproximativ 38%, cea mai mare din Europa. Potrivit studiului, o creştere importantă, de aproximativ 25% s-a înregistrat şi în rândul turiştilor originari din Olanda, în timp ce numărul francezilor care au ajuns în ţara noastră s-a majorat cu 20%. De asemenea, în primele luni ale anului ne-au vizitat cu 28% mai mulţi cetăţeni din Marea Britanie decât cu un an în urmă. 

În schimb, s-a înregistrat o scădere de aproximativ 10% a turiştilor americani. 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Google închide sute de canale de YouTube sud-coreene pentru conţinutul politic
Google închide sute de canale de YouTube sud-coreene pentru conţinutul politic
Google a închis în trimestrul al doilea din acest an 449 de canale de YouTube sud-coreene pentru conţinutul cu încărcătură politică, arată duminică un raport al Grupului Google de Analiză......
ELCEN opreşte CET Grozăveşti în urma unor lucrări ale Apa_Nova. Când va fi repornită
ELCEN opreşte CET Grozăveşti în urma unor lucrări ale Apa_Nova. Când va fi repornită
Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) va efectua o oprire temporară şi controlată a CET Grozăveşti începând de duminică ...
Preşedinţii Curţilor de Apel cer clarificarea scopului întâlnirii dintre preşedintele CCR şi premierul interimar
Preşedinţii Curţilor de Apel cer clarificarea scopului întâlnirii dintre preşedintele CCR şi premierul interimar
Preşedinţii curţilor de apel din ţară cer clarificarea scopului întâlnirii dintre preşedinta CCR, Elena-Simina Tănăsescu ...
TABEL Cele mai mari investiții în autostrăzi de la începutul anului: A7 Focșani – Bacău, A13 Sibiu – Făgăraș și A3 Transilvania
TABEL Cele mai mari investiții în autostrăzi de la începutul anului: A7 Focșani – Bacău, A13 Sibiu – Făgăraș ...
Autostrada A7 Focșani - Bacău reprezintă proiectul de infrastructură rutieră în construcția căruia s-a investit cel ...