Producţie record de energie electrică. Cărbunele ţine becul aprins

Producţia de curent a României a urcat până la 9.500 de MW putere orară şi se aşteaptă un vârf de peste 10.000 de MW, similar celui din comunism.  Un asemenea nivel a fost atins în principal pentru că trebuie preluată în sistem toată energia produsă de "verzi"(iar moriştile din parcurile eoliene se învârt puternic pe acest vânt), şi nu atât din cauza "foamei" de energie a ţării
Florin Cojocaru - mie, 29 ian. 2014, 13:06
Producţie record de energie electrică. Cărbunele ţine becul aprins

Producţia de energie electrică a României atingea, azi, ora 13.40, 9,560 MW putere orară, un record de după Revoluţie, apropiat doar de cel înregistrat acum doi ani, în timpul viscolului ce a paralizat România pentru mai multe săptămâni. Potrivit estimărilor Dispeceratului Energetic Naţional, producţia va urca chiar şi mai mult, la peste 10.000 de MW, pe seară. Un asemenea nivel al producţiei este similar celui din perioada comunistă, când industria din România urca frecvent producţia în jurul a 10.000 de MWh.

Pe cât de mare este producţia, pe atât de mari sunt şi exporturile. Consumul României este de doar 8.500 de MWh, restul fiind livrări peste graniţă. Spre comparaţie, acum doi ani, producţia locală nu era suficientă pentru a acoperi consumul, fiind necesare importuri.

„Avem 9.500 de MW acum, prognozăm o producţie de peste 10.000 de MW, un consum de peste 9.000 de MW şi exporturi de 1.000-1.200 de MWh. Pe seară, când oamenii ajung acasa. Mai ales că vântul se
înteţeşte din ce în ce”, a precizat, pentru ECONOMICA.NET, Octavian Lohan, directorul DEN

La un asemenea nivel al producţiei s-a ajuns nu atât pentru că România cere atât de multă energie electrică, ci pentru că legea prevede ca tot ce produc parcurile eoliene şi fotovoltaice să fie preluat în sistem cu prioritate. Acum, nu se pune problema de energie fotovoltaică, dar miile de turbine eoline se învârt datorită vântului puternic şi produc peste 2.000 de MW.

Totuşi, ponderea cea mai mare în producţie îî revine energiei termo pe cărbuni. 3.000 de MW, reprezentând 31% din consum revin acestui tip de energie. „Grupurile termo pe cărbuni funcţionează la capacitate, am decis să reducem producţia de apă şi producţia de energie termo pe gaz, pentru că avem nevoie de siguranţa dată de cărbune. Cazanele termocentralelor pe cărbune se încălzesc destul de repede, avem nevoie să economisim gaze pentru că nu ştim ce geruri ne aşteaptă şi nu ştim ce presiune vom avea la gazele ruseşti, iar apar pur şi simplu nu prea mai mare loc din cauza eolienelor”, explică Lohan.

Producţia de energie din hidrocarburi are o cotă de 16,7% -1.500 de MW, nuclearul merge în bandă la 1.400 de MW, restul fiind hidro, fotovoltaic şi biomasă.

În România, potrivit legii, tot ceea ce se produce în sectorul energiilor regenerabile este preluat cu prioritate în sistem. Astfel, se ajunge uneori ca alte surse de producţie, precum termoncentralele sau hidrocentralele să fie oprite pentru a face loc producţiei de energie „verde”. În total, există aproape 5.000 de MW instalaţi în sectorul „verde” de producţie a energie, din care două treimi reprezintă parcuri eoliene. „Verzii” sunt şi principalii exportatori de energie ai ţării. Începând din primăvara anului trecut, România a devenit un exportator net şi constant de energie, cu livrări zilnice peste graniţă situate între 500 şi 1.000 de MW putere orară. Aceşti producători îşi permit să fie competitivi la export pentru că sunt subvenţionaţi în producţie de totţi consumatorii de curent din România.

Alertă printre autorităţi: S-au triplat importurile de gaze

Importurile de gaze s-au triplat în aceste zile, faţă de o perioadă normală de iarnă, pentru ca alimentarea cu gaze a populaţiei şi a industriei să fie echilibrată, iar Dispeceratul de gaze este în prezent în alertă, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, surse din cadrul Dispeceratului.

‘Momentan suntem în alertă şi încercăm să menţinem sistemul în echilibru. Avem tot timpul harta în faţă şi urmărim presiunile. În acest moment (ora 11.30 – n.r.) nu sunt probleme în alimentare nicăieri în ţară, întrucât reuşim să dirijăm gazele din zonele unde este un mic exces spre cele unde avem deficit’, au spus sursele menţionate.

Acestea au avertizat însă că pot apărea oricând probleme, întrucât producţia internă de gaze este la maximum, la fel şi extracţia din depozite, astfel încât singura sursă de echilibrare a sistemului este importul din Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Clotilde Armand anunță că DNA a deschis un nou dosar care vizează administrația condusă de Dan Tudorache
Clotilde Armand anunță că DNA a deschis un nou dosar care vizează administrația condusă de Dan Tudorache
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat sâmbătă că Direcția Națională Anticorupție a deschis un nou dosar în care cercetează activitatea predecesorului său, social democratul......
Valul patru devine din ce în ce mai puternic: 5.388 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 și 97 de decese în ultimele 24 de ore
Valul patru devine din ce în ce mai puternic: 5.388 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 și 97 de decese în ultimele ...
Un număr de 5.388 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind ...
Filarmonica din New York își reia concertele după un an și jumătate de pauză
Filarmonica din New York își reia concertele după un an și jumătate de pauză
După ce a stat cu porţile închise timp de 556 de zile din cauza pandemiei de coronavirus, Orchestra Filarmonică din New ...
Orban: Probabil că luni vom convoca BPR pentru a stabili calendarul moțiunii de cenzură
Orban: Probabil că luni vom convoca BPR pentru a stabili calendarul moțiunii de cenzură
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că Birourile permanente reunite ale Parlamentului vor fi convocate, cel mai probabil ...