Avertisment ACUE: Investiţiile în creşterea capacităţilor de stocare sunt critice. Trebuie să ne pregătim pentru atacuri cibernetice

29 08. 2023
hacker_66208200_37731500

„În linie cu ceea ce România îşi asumă prin obiectivele net zero 2050, investiţiile în surse regenerabile trebuie să crească simţitor. Investiţiile în modernizarea reţelelor trebuie să crească. (…) Investiţiile în creşterea capacităţilor de stocare sunt critice pentru că, altfel, oricâte investiţii faci, sistemul tot va avea probleme”, a menţionat Daniela Dărăban, la conferinţa „Schimbări Climatice, Energie, Riskuri financiare”, organizată de Oxygen Events, scrie Agerpres.

Totodată, ea a menţionat că „trebuie să fim pregătiţi şi pentru investiţii serioase în potenţiale atacuri cibernetice”.

Directorul executiv al Federaţiei ACUE a precizat că este nevoie de instrumente foarte flexibile de intervenţie în ceea ce priveşte protecţia clientului casnic şi a clientului industrial, în momente de criză, care poate fi „o criză a preţului”.

„Independenţa energetică este cu certitudine capacitatea unei ţări de a-şi asigura necesarul, cererea din surse proprii. Dar, independenţa energetică este completată de conceptul de securitate energetică, un concept de securitate energetică ce include, pe lângă capacitatea de a-ţi asigura cererea din producţie proprie, accesul la o infrastructură modernă şi sigură, care să fie pregătite să facă faţă unor potenţiale atacuri fizice sau cibernetice. Asta este securitatea energetică, după care ne ducem mai departe, spre un concept destul de popular acum – şi cred că necesar din virtutea crizei pe care am traversat-o – posibilitatea ca atât economia, cât şi clienţii să îşi permită preţul energiei. Iar aici o să vă dau doar câteva cifre pe care le-am văzut recent, publicate de International Energy Agency”, a punctat Daniela Dărăban.

Ea a menţionat că 900 de miliarde de dolari au fost alocate de guvernele lumii în perioada crizei, suplimentar faţă măsurile de sprijin care existau deja.

„Se pare că doar pentru 2023 sunt 300 de miliarde de dolari alocaţi. Dacă ne uităm la ceea ce se pune la dispoziţie – investiţii pentru energie regenerabilă, energie curată, la nivel mondial, vedem 1,34 de trilioane de dolari, deci cumva investiţiile cu siguranţă sunt cheia. Şi asta va trebui să vedem şi la nivelul României”, a mai spus Dărăban.