Avertisment din Georgia. Alte ţări europene ar putea deveni ţinte dacă Putin câştigă în Ucraina, spune preşedintele Zurabişvili

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a avertizat luni în legătură cu pericolul agresiunii ruse împotriva altor ţări europene dacă Ucraina pierde războiul împotriva Moscovei.
AGERPRES - lun, 19 feb. 2024, 12:18
Avertisment din Georgia. Alte ţări europene ar putea deveni ţinte dacă Putin câştigă în Ucraina, spune preşedintele Zurabişvili

„Asta este natura Rusiei, nu se opreşte dacă nu este oprită”, a declarat şefa statului georgian, în vârstă de 71 de ani, într-un interviu pentru dpa în marja Conferinţei de Securitate de la München. „Europenii ar trebui să fie îngrijoraţi”, a mai spus ea, scrie Agerpres.

„Ucraina chiar luptă astăzi pentru a apăra securitatea europeană şi ucrainenii mor pentru alţi europeni”, a afirmat Zurabişvili.

„Nu există nicio diferenţă între statele baltice, Polonia şi restul Uniunii Europene. Alegerea pe care o va face Vladimir Putin, dacă merge mai departe şi dacă nu este învins în Ucraina, ar putea fi oricare”, a mai spus ea.

Discuţiile despre armele ruseşti care ar putea fi folosite împotriva sateliţilor din spaţiu au arătat că geografia nu mai joacă un rol, a subliniat ea.

„Cred că este foarte clar şi este foarte uşor ca astăzi să susţinem Ucraina, este mult mai uşor decât să ducem mâine un război mai mare”, a mai spus Zurabişvili.

„Deci, dacă nu vrem să ne aflăm la următoarea conferinţă de la München sau peste câţiva ani într-o situaţie mult mai groaznică, cred că decizia trebuie luată acum”, a adăugat preşedinta georgiană.

Salome Zurabişvili a salutat noul pachet de ajutor de 50 de miliarde de euro acordat de UE Ucrainei şi s-a declarat „încrezătoare” că republicanii din Congresul SUA vor aproba acordarea altor miliarde de dolari ajutor pentru Kiev.

Zurabişvili, care are puteri minime şi un rol mai mult ceremonial, este văzută ca fiind pro-occidentală într-o ţară cu puternice influenţe ruse. Ea a acuzat în repetate rânduri guvernul georgian că are o poziţie pro-rusă.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...