Avertisment direct transmis de Bolojan. România va pierde 770 de milioane de euro din PNRR dacă nu adoptă Legea salarizării

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că proiectul noii legi a salarizării în sectorul bugetar, elaborat de Ministerul Muncii, nu va duce la diminuarea veniturilor niciunui angajat din sistemul public. El a avertizat însă că neadoptarea proiectului ar însemna pierderea a 770 de milioane de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi nu va conduce nici la economii la cheltuielile cu salariile, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 23 iul. 2026, 20:05
Avertisment direct transmis de Bolojan. România va pierde 770 de milioane de euro din PNRR dacă nu adoptă Legea salarizării

„Acolo unde noul nivel de salarizare ar trebui să fie mai mic decât cel actual, se vor oferi compensaţii, iar la final, în forma în care este propus, vor creşte două treimi din salarii, iar o treime din salarii ar urma să stagneze până când cei care beneficiază de aceste salarii mărite vor fi ajunşi din urmă de cei cu două treimi”, a declarat Ilie Bolojan, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Premierul a afirmat că scopul proiectului este eliminarea discrepanţelor salariale din sectorul public şi crearea unui sistem mai echitabil.

„Este un proiect care face ca cei care sunt rămaşi în urmă, din punct de vedere al salarizării, pentru că avem foarte multe discrepanţe în sectorul public din punct de vedere al salarizării, să-i ajungă în timp, din urmă, pe cei care astăzi, prin diferite mecanisme, sporuri, alte aspecte de genul acesta, au salarii mult mai mari, generând foarte multe discrepanţe în sectorul public şi nemulţumire atât din interior, dar şi din sectorul privat”, a explicat Bolojan.

Şeful Executivului a prezentat şi impactul bugetar al proiectului.

„Noi am ajuns cu acest proiect pornind de la o realitate economică, şi anume faptul că anul acesta avem o sumă estimată, un plafon de cheltuieli de personal pentru salariile angajaţilor din sectorul public de 166 de miliarde, ceea ce reprezintă 8,1% din PIB-ul României, iar anul viitor prevederea bugetară care limitează plafonul de personal era de 7,9% din PIB, urmărind să scadă această pondere, ceea ce reprezintă aproximativ 174 de miliarde. Pe această cifră, deci, pe diferenţa dintre 174 şi 166,8 miliarde, partidele care au făcut parte din fosta coaliţie au semnat un acord, sub patronajul Preşedinţiei, în care se angajau că vor continua discuţiile şi vor susţine acest proiect, în aşa fel încât, pe de o parte, România să îşi încaseze cele 770 de milioane de euro şi, pe de altă parte, să avem o lege de salarizare mai echitabilă, mai corectă în anii următori”, a explicat Bolojan.

Premierul interimar a precizat că în urma negocierilor cu sindicatele şi reprezentanţii sectoarelor bugetare propunerea pe care Ministerul Muncii a făcut-o a fost ca anvelopa salarială să crească cu o valoare mai mare.

„S-a acceptat un plafon de aproximativ 12 miliarde, 12,1 miliarde, care reprezintă 8,1% din PIB, adică un fond de salariu ceva mai mare, nu 7,9%, dar reprezintă creşterea efectivă nominală a PIB-ului, adică o creştere cu 7,3%, aşa cum este stabilită. În baza acestor discuţii, au continuat negocierile în grupul mediat de domnul consilier prezidenţial Burnete şi în aceste zile şi, sigur, pe parcurs, au apărut discuţii legate de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, cum vor fi ele onorate, de actele subsecvente care trebuie publicate în aplicarea legii şi de alte aspecte care ţin de lucrul acesta”, a afirmat Bolojan.

Premierul a punctat că respingerea proiectului nu ar reduce cheltuielile cu salariile şi ar aduce o pierdere importantă de 770 de milioane de euro.

„Dacă acest proiect nu se aplică, indiferent ce guverne vom avea în toamna acestui an, începând cu data de 1 ianuarie vor fi indexate salariile, cu ce valoare vor fi indexate, cel puţin cu inflaţia pe un an de zile, pentru că de doi ani de zile avem o inflaţie cumulată, sunt plafonate salariile, iar o indexare cu o cifră de aproximativ 7%, de exemplu, ne duce exact la această creştere de 12 miliarde. Prin urmare, nu doar că nu vom avea niciun fel de economie, dar nedreptăţile care astăzi sunt şi inechităţile vor fi şi mai mult potenţate, pentru că va fi o creştere, cei care au mult mai mult vor primi şi mai mult, iar cei care au mai puţin vor primi şi mai puţin, cumulat, aşa cum v-am spus, cu pierderea acestei sume importante”, a evidenţiat Bolojan.

Te-ar mai putea interesa și
Un proiect de lege din Congresul american ar putea duce la interzicerea vânzărilor de mașini Mercedes în SUA. În teorie sunt țintiți producătorii auto chnezi
Un proiect de lege din Congresul american ar putea duce la interzicerea vânzărilor de mașini Mercedes în SUA. În teorie ...
Producătorul auto german Mercedes-Benz s-ar putea confrunta cu interzicerea vânzării vehiculelor sale în SUA, după adoptarea legislaţiei de către un Comitet al Senatului SUA, miercuri,......
Grupul portughez Greenvolt, cu o prezență puternică în România, își extinde facilitatea de finanțare pentru investiții până la 472,5 milioane de euro
Grupul portughez Greenvolt, cu o prezență puternică în România, își extinde facilitatea de finanțare pentru investiții ...
Greenvolt anunță că își consolidează facilitatea de finanțare revolving cu 157,5 milioane de euro, cu o scadență ...
Grupul TeraPlast a inaugurat fabrica de polietilenă din Spania
Grupul TeraPlast a inaugurat fabrica de polietilenă din Spania
Grupul TeraPlast a anunțat astăzi investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a inaugurat, în 23 ...
Carburanții s-au scumpit din nou și azi în România, motorina este foarte aproape de pragul de 10 lei litrul. Petrolul a depășit 100 de dolari barilul, urmează noi scumpiri. Mesajul Ministerului Energiei
Carburanții s-au scumpit din nou și azi în România, motorina este foarte aproape de pragul de 10 lei litrul. Petrolul ...
Rompetrol, unul dintre cei doi producători de carburanți din România și operator al unuia dintre cele mai importante ...