Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani

Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția de lapte materie primă s-a înscris pe un trend descendent care ar putea continua și până în 2035. Prețurile ar putea crește, așadar, cu peste 30%.
Alina Stanciu - J, 15 oct. 2026, 22:23
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani

Oferta de lapte a UE ar putea scădea cu până la 4,8% în perioada 2025–2035, din cauza unei scăderi de 18% a efectivului de vaci, au concluzionat experți pe această piață în cadrul unui atelier organizat în comun de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene și Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală. Efectele, mai spun aceștia, se vor reflecta atât în prețurile la poarta fermelor europene, care ar putea crește cu cel puțin 30% față de momentul actual, cât și în volumele exportare care ar putea scădea de la 14% la 9% din producția totală.

„Dacă raportul dintre prețul laptelui și cel al furajelor rămâne scăzut (așa cum a fost cazul în cea mai mare parte a perioadei 2024–2025) alături de prețuri relativ ridicate ale laptelui, atât productivitatea, cât și producția ar putea crește în continuare. Proiecția de preț pentru anul 2035 din raportul pe termen mediu și lung de anul trecut (56 EUR/100 kg) a fost considerată conservatoare de către majoritatea participanților, aceștia anticipând că o cerere rezilientă și o creștere limitată a ofertei de lapte din UE pot împinge prețurile nominale la niveluri mai ridicate. Participanții au fost în mare parte de acord că producția de lapte din UE va rămâne stabilă sau ar putea crește ușor”, au concluzionat experții.

Potrivit ultimelor date ale Comisiei Europene (septembrie 2026), prețul laptelui la poarta fermelor europene este de 43,11 de euro suta de kg, după o creștere de 2,3% față de luna anterioară, dar cu 19,7% sub media din perioada similară a lui 2026.

În România, prețul este acum cu 17,2% mai mic decât în perioada similară a lui 2025, respectiv 36,6 euro suta de kilograme, după o creștere lunară de 5,6%. România este astfel a doua cea mai ieftină piață pentru laptele crud, după Ungaria unde media este de 35,2 euro suta de kilograme.

Ce impactează producția de lapte

Potrivit analiștilor, cel mai important factor care impactează  evoluția producției de lapte este politica UE privind calitatea apei, care duce la probleme privind emisiile de nitrați, fosfați și amoniac, mai ales în țări precum Țările de Jos și Irlanda.

Spre exemplu, în Țările de Jos, costul pentru a produce un litru de lapte ar crește cu 3 până la 4 cenți, în condițiile noilor reglementări vrivind neutralizarea gunoiului de grajd. Totodată, alți factori determinanți care duc la o scădere a ofertei de lapte sunt politica națională privind bunăstarea animalelor, populația de fermieri în îmbătrânire, stresul termic indus de schimbările climatice și depopularea.

Totodată, creșterea costurilor la energie și îngrășăminte, bolile animalelor, impactul schimbărilor climatice, perturbările comerciale și problemele structurale din sectorul fermelor de lapte au fost identificate drept cei mai de impact factori negativi asupra producției de lapte.

„Este de așteptat ca prețurile laptelui să rămână ridicate sau să crească pe măsură ce concurența pentru lapte crește și pentru a compensa costurile ridicate (mai mari) din ferme. Pentru a adresa oferta mai scăzută de lapte, procesatorii pot reduce barierele de intrare pentru fermieri, își pot diversifica aprovizionarea din punct de vedere geografic, se pot orienta către produse cu valoare adăugată ridicată, cum ar fi brânza și zerul, sau pot urmări fuziuni și achiziții pentru sinergii”, mai explică analiștii.

Aceștia explică și că impactul costurilor de investiție asupra producției de lapte este probabil să devină mai semnificativ în următorul deceniu, având în vedere costurile excepțional de ridicate asociate cu înlocuirea sau modernizarea grajdurilor. În plus, obligațiile legale (de exemplu, obținerea autorizațiilor necesare pentru proiectele de investiții) au devenit tot mai dificile, pe măsură ce reglementările privind mediul și bunăstarea animalelor devin mai stricte.

Oferta de lapte crud din UE s-a caracterizat în ultimele decenii printr-o scădere a efectivului de vaci de lapte și o creștere a productivității (producția de lapte pe cap de animal). În paralel, se observă o tendință de îmbunătățire a conținutului de substanță uscată din lapte (grăsimi și proteine). Pentru următorii 10 ani, respondenții la sondaj au menționat  o scădere continuă (și potențial accelerată) a numărului de vaci de lapte, în timp ce creșterea producției de lapte probabil va încetini.

Cât despre consum, beneficiile nutriționale și de sănătate percepute de consumatori, alături de schimbările demografice, pot avea un impact pozitiv asupra consumului de produse lactate în UE. Pe de altă parte, preocupările privind mediul sau bunăstarea animalelor, cererea de alternative pe bază de plante și problemele de accesibilitate financiară care duc la orientarea către achiziții mai ieftine sunt provocări pe care sectorul lactatelor trebuie să le gestioneze.

În ultimii cinci ani, consumul de lactate a rămas rezilient, rezistând în fața substituirii cu produse alternative pe bază de plante, a creșterilor bruște de cerere din timpul pandemiei de COVID-19, precum și în fața creșterii costului vieții și a inflației ridicate din sectorul alimentar.

S-a înregistrat o reorientare a achizițiilor către produse lactate mai ieftine, însă cererea de proteine persistă la toate categoriile de vârstă, de la generațiile tinere până la cele în vârstă.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...