Avioane de vânătoare americane asigură securitatea operațiunilor de evacuare din Kabul

Avioane de vânătoare americane au survolat joi capitala afgană Kabul pentru a asigura securitatea operaţiunii de evacuare, a anunţat Pentagonul, subliniind că a fost o misiune de supraveghere şi nu o demonstraţie de forţă, potrivit Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
AGERPRES - J, 19 aug. 2021, 21:35
Avioane de vânătoare americane asigură securitatea operațiunilor de evacuare din Kabul

Avioanele nu au efectuat zboruri la altitudine mică deasupra oraşului, dar s-au ocupat de supraveghere, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-o conferinţă de presă, fără să precizeze numărul aparatelor de zbor care au participat la respectiva misiune.

La rândul său, directorul adjunct pentru logistică din cadrul Statului Major american, generalul Hank Taylor, a indicat în aceeaşi conferinţă de presă că avioane de vânătoare F-18 ale grupului naval condus de portavionul USS Ronald Reagan au efectuat aceste zboruri de supraveghere strict în scopul întăririi securităţii.

Taylor a subliniat că forţele americane urmăresc cu ‘atenţie’ operaţiunea de evacuare: „Efectuăm continuu evaluări aprofundate pentru a asigura securitatea americanilor, vom folosi toate instrumentele din arsenalul nostru pentru a atinge acest obiectiv”.

Este pentru prima oară când Pentagonul comunică despre survoluri deasupra Kabulului de când talibanii au preluat duminică controlul asupra Kabulului. Totuşi, Kirby a spus că acest tip de zboruri de supraveghere nu sunt noi şi că, de fapt, sunt efectuate de mult timp.

Întrebat dacă avioanele ar putea să deschidă focul în cazul în care trupele americane şi aliaţii săi sunt atacaţi, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a răspuns: „Ca de obicei, avem dreptul să ne apărăm pe noi înşine, oamenii noştri şi operaţiunile noastre”.

La rândul său, generalul Taylor a remarcat faptul că de la ultima sa conferinţă de presa nu a existat niciun „incident de securitate sau de interferenţă” a talibanilor în evacuări.

Cu toate acestea, John Kirby a recunoscut că există informaţii potrivit cărora talibanii îi hărţuiesc pe unii dintre afganii care încearcă să ajungă la aeroport.

Totodată, generalul Taylor a indicat că mai multe porţi ale aeroportului internaţional din Kabul sunt de acum deschise şi că aproximativ 7.000 de persoane au putut fi evacuate de armata americană din 14 august şi până în prezent, conform AFP.

Potrivit acestuia, peste 5.200 de soldaţi americani se află în prezent pe aeroportul din Kabul pentru a supraveghea evacuările, adăugând că armata americană este pregătită să crească ritmul evacuărilor într-un moment în care mii de afgani încearcă să părăsească ţara.

În total, aproape 12.000 de persoane au fost evacuate de la sfârşitul lunii iulie, a adăugat el. Printre acestea figurează cetăţeni americani, membri ai ambasadei SUA, afgani care au lucrat pentru Statele Unite, în special ca translatori pentru armata americană, care au solicitat o viză specială de imigrare (SIV) de teama represaliilor din partea talibanilor.

În faţa afluxului candidaţilor la plecare pe aeroportul din Kabul de când talibanii au preluat puterea, armata ‘este pregătită’ să crească numărul zborurilor în sistem de rotaţie şi intenţionează să ‘maximizeze capacitatea fiecărei aeronave’ de transport pentru a evacua un număr cât mai mare de persoane, a explicat generalul Taylor.

Te-ar mai putea interesa și
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar trebui eradicată și cere sancțiuni din partea SUA
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar ...
Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacţionat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro......
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei ...
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...